Traseul Autostrăzii Sebeş – Turda, modificat din cauza pădurii dacice de stejar pufos de la Mirăslău
Traseul Autostrăzii Sebeş – Turda, modificat din cauza pădurii dacice de stejar pufos de la Mirăslău
Pădurea dacică de stejar pufos de la Mirăslău este o arie protejată situată la ieşirea din comună spre judeţul Cluj, pe partea stângă a drumului naţional 1. Zona a fost declarată sit de importanţă comunitară prin Ordin al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, în decembrie 2007 şi se întinde pe o suprafaţă de 56 hectare.
Ca un semnal că încă mai există români cărora le pasă de mediul în care trăiesc, de biodiversitatea ce trebuie conservată şi lăsată astfel moştenire urmaşilor, aria protejată a fost luată în custodie de o asociaţie din judeţul nostru în iulie 2007. Până în 2012, membrii asociaţiei au întreţinut rezervaţia cu forţe proprii, cu voluntari. Primarul comunei Mirăslău, Alexandru Liviu Gigel, ne-a declarat că terenul pe care l-a predat asociaţiei făcea parte din pădurea comunală, iar din momentul predării, zona a fost întreţinută de membrii asociaţiei. Ca o încununare a efortului depus pentru conservarea acestei păduri, a venit în 2012 aprobarea “Proiectului integrat privind elaborarea planurilor de management pentru 3 arii protejate din regiunea 7 Centru”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu”, Axa Prioritară 4, cu un buget total alocat de 2.445.836 lei. Alături de pădurea de stejar pufos de la Miraslău, prin acest proiect erau vizate încă două arii protejate din Sibiu şi Hunedoara.
Pe fondurile europene primite, pădurea de stejar pufos de la Mirăslău a fost inventariată, cartată. A fost evaluată starea de conservare a habitatelor şi speciilor de interes comunitar: floră, amfibieni, reptile, nevertebrate şi păsări. În plus, custozii pădurii au amplasat de-a lungul timpului marcaje turistice şi au supravegheat zona pentru ca stejarii să nu fie distruşi de mâna omului sau de poluare. Situl are o valoare conservativă deosebită având în vedere că pădurile dacice de stejar pufos sunt întâlnite doar insular în România, aici fiind edificate şi specii submediteraneene.
Primarul comunei Mirăslău, Alexandru Liviu Gigel, ne-a declarat că, din câte a auzit, această arie protejată a condus şi la modificarea traseului Autostrăzii Sebeş-Turda, după ce calculele proiectanţilor dădeau exact prin pădurea de stejar pufos. Se pare că iniţial s-a încercat varianta unui tunel, mult prea costisitor, ca ulterior să se opteze pentru îndepărtarea autostrăzii de această arie protejată şi menţinută cu fonduri europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii