Curtea de Apel Alba Iulia i-a eliberat pe 5 dintre învinuiții de contrabandă cu aur din Turcia
Joi, 19.12.2013, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile declarate de 5 dintre cei 15 inculpaţi arestaţi în dosarul cunoscut opiniei publice drept „Dosarul contrabandei cu aur din Turcia” şi a respins ca nefondate recursurile formulate de ceilalţi inculpaţi împotriva încheierii Tribunalului Alba din 11.12.2013.
Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a respins propunerea formulată de către Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia cu privirea la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii S.A., S.S., S.I., M.L.S. şi M.I. şi a dispus punerea de îndată în libertate a celor cinci inculpaţi, faţă de care a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pentru o perioadă de 30 de zile.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă astfel că vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv cei 10 inculpaţi pentru care a rămas admisă propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Cu privire la ceilalţi 16 inculpaţi Curtea de Apel Alba Iulia a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pentru o perioadă de 30 de zile cu respectarea următoarelor obligaţii pe durata acestei măsuri: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea respectiv cel din raza teritorială a localităţii de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu posede nici o categorie de arme; să nu se apropie de persoanele împreună cu care au comis faptele şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
Prin încheierea Tribunalului Alba din 11.12.2013 au fost admise propunerile DIICOT de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile pentru 15 dintre inculpaţi şi respinse cu privire la alţi 11 inculpaţi, faţă de care a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.
Inculpaţii prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă sunt majoritatea cetăţeni români din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Argeş, Timiş, Braşov, Alba, Arad, Oradea, Sibiu şi Suceava fiind acuzaţi în principal de săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, contrabandă şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate. Printre inculpaţii pentru care s-a început urmărirea penală sunt şi cetăţeni turci.
Mai multe despre acest dosar puteți citi AICI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 38 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii