FOTO-VIDEO: „Colindători fără de casă”, la redacţia ziarului Unirea. Emoţie şi bucurie în suflete lăsate în urma lor redactorilor
Un dram de bucurie, emoţie, pace în suflet, dar şi o lecţie. Asta au lăsat în urma lor colindătorii de la casa de copii „Steaua Speranţei” din Alba Iulia, care au colindat astăzi redacţia ziarului Unirea. Coordonaţi de prof. Adrian Cristea, cei 9 copii au venit cu inima deschisă, cu bucuria de a da glas unor frumoase colinde, vestind naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Glasurile cristaline ale copiilor, acompaniate de sunetul flautului şi clinchetul de chitară ne-au încălzit sufletele şi ne-au încântat cu colinde suave precum „Trandafirul pruncului Iisus” sau „Scoală gazdă din pătuţ”, dar şi altele.
Un colind aparte, intiulat de către ei „Colindători fără de casă”, o adaptare după o colindă basarabeană, din preaplinul sufletului lor ne-a emoţionat până la lacrimi şi ne-a făcut să simţim cu adevărat frumuseţea Crăciunului dar şi să ne deschidem inimile ajutându-i pe cei nevoiaşi în această perioadă, şi nu numai.
Dar din dar! O lecţie de la „colindătorii fără de casă”!
Colindătorii de la Căminul de copii „Steaua Speranţei” din Alba Iulia vor cutreiera astăzi mai multe instituţii din Alba Iulia, vestind naşterea Mântuitorului, iar aşa după cum ne-au declarat fondurile strânse vor fi donate, citez, „unui copil necăjit”. Minunat!!! Şi spun asta pentru că deşi aceşti copii locuiesc într-o casă de tip familial, ei s-au gândit să-i ajute probabil pe cei care nu au ştiut niciodată ce înseamnă să primeşti un cadou. Un gest de apreciat şi demn de urmat. Bravo copii! Felicitări şi Asociaţiei Student Sport din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, care este alături de aceştia, însoţindu-i şi făcându-le intrarea la instituţiile din oraş.
Ziarul Unirea i-a răsplătit pe aceşti minunaţi copii cu fructe, cornuri şi bani.
Le urăm pe această cale sărbători fericite şi multă sănătate!
[nggallery id=901]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Sprijin financiar pentru victimele infracțiunilor sexuale: Vouchere de până la 18.500 lei
Sprijin financiar pentru victimele infracțiunilor sexuale: Vouchere de până la 18.500 lei Victimele infracțiunilor sexuale pot beneficia de un sprijin financiar de până la cinci salarii minime brute, adică suma de 18.500 lei. Pentru a primi acești bani, este necesar ca persoana respectivă să depună o cerere la Tribunalul de unde are domiciliu. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României