Primăria Municipiului Alba Iulia DID IT!
Primăria Municipiului Albă Iulia, prin angajaţii săi, în frunte cu viceprimarul Paul Voicu, au întărit rândurile voluntarilor care au ales să spună “Let`s Do It! ”. 24 septembrie a fost ziua în care voluntari din toată ţara şi din toate mediile sociale au dat exemplul celei mai mari implicări civice, participând la ecologizarea unor zone cu probleme. Primăria Albă Iulia este parte activă a proiectului Let’s Do It Romania. Pe lângă angajaţi ai primăriei care au participat ca voluntari la această acţiune de responsabilizare civică, primăria a pus la dispoziţia voluntarilor prin intermediul Societăţii de Transport Public mijloace de transport pentru deplasare la mormanele de gunoi identificate şi cartate în zonele limitrofe municipiului: lŞoseaua de centură – De la sensul giratoriu până la SEWS – 1 autobuz lŞoseaua de centură, în dreptul Sews – pe drumul până la Drâmbar – 2 autobuze lŞoseaua de centură, intrarea dinspre Partoş până la barieră – 2 autobuze lDrâmbar, mal drept Mureş, până la târgul de animale, inclusiv – 2 autobuze lÎntre Teleac şi Hăpria, de-a lungul şoselei – 2 autobuze lMal stâng Ampoi, zona Supremia, până la podul de pe centură (spre Cluj) – 2 autobuze lMal stâng Mureş, de la ieşirea din Limba – 2 autobuze lMal Mureş, De la podul peste Mureş, la dreapta, până la Pâclişa – 3 autobuze lPâclişa, mal drept Mureş – 1 autobuz lZona Trei Poduri – 3 autobuze lŞard, mal drept Ampoi – 2 autobuze lMiceşti, mal Ampoi – 2 autobuze lUzina Electrică – 3 autobuze.
“Sper că acest efort comun să influenţeze şi să schimbe mentalităţi. Dincolo de ceea ce vor realiza aceşti oameni inimoşi rămâne nevoia conştiinţei individuale, a fiecăruia dintre noi pentru felul în care înţelegem să păstrăm curăţenia în oraş şi în afara lui. Zonele limitrofe oraşului sunt prima carte de vizită pentru noi, cei care locuim în oraş, atunci când cineva tranzitează Alba Iulia şi intră în contact cu oraşul”, declară Paul Voicu.
La nivelul judeţului Alba au participat 8000 de voluntari. Un ajutor important a venit din partea SC Salprest Alba care a ridicat toate cele 10 tone de gunoaie strânse.(M.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act