CNR anunţă greva: Transportatorii rutieri au oprit luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse
Reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere, Augustin Hagiu a declarat că transportatorii rutieri au oprit, luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări.
Confederaţia Naţională Rutieră a anunţat, în 5 decembrie, că din 9 decembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susţinând că „au epuizat toate căile diplomatice” în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă „lovitură” din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi.
Potrivit CNR, în ultimele luni, patronatele din transporturi au transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, incluzând şi soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale confederaţiei nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu „a refuzat întâlnirile cu reprezentanţii patronatelor membre CNR”.
Augustin Hagiu a spus că transportatorii rutieri de mărfuri aşteaptă, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să îşi respecte promisiunile asumate prin minuta semnată în luna mai, în urma cărora protestele anunţate atunci au fost suspendate.
Hagiu a precizat că după ce vor fi rezolvate solicitările menţionate în minuta încheiată în luna mai, se poate intra într-un dialog cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
În cadrul protestului, unii dintre şoferii de autocamioane aflaţi pe trasee intenţionează să meargă în coloană, cu viteze reduse.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 33 de secunde
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918