Alba Iulia luminată feeric de 1 Decembrie. Reportaj foto în miez de noapte în Capitala Marii Uniri
De câteva zile, administraţia albaiuliană munceşte de zor pentru a pregăti şi găti oraşul în straie de sărbătoare de Ziua Naţională a României. Peste tot, pe principalele bulevarde şi străzi, la intrările şi ieşirile din oraş, la sediile instituţiilor au fost arborate steaguri tricolore şi europene, iar toate acestea au fost înveşmântate în diverse perdele de lumini, decoruri şi ghirlande luminoase, brăduleţi şi multe altele. De sărbători, Cetatea Alba Carolina va fi mai luminată ca niciodată.
Numeroase perdele cu zeci de mii de beculeţe au fost amplasate pe podurile de pe Traseul Porţilor (poarta a III-a, a IV-a şi a VI-a), copacii din Parcul Unirii au fost de asemenea îmbrăcaţi în „hăinuţe” luminoase de sărbătoare, precum şi stâlpii de iluminat. Piaţa Cetăţii, Palatul Principilor, Sala Unirii şi toate aleile din Cetate sunt deja frumos luminate şi decorate cu plase de lumini şi steluţe, astfel încât toţi cei ce vor veni la Alba Iulia să simtă cu adevărat atmosfera de mare sărbătoare a Zilei Naţionale, în Cealaltă Capitală a ţării – Alba Iulia.
Aşadar putem spune că la Alba Iulia, atât de 1 Decembrie dar şi de sărbătorile de iarnă, nopţile vor deveni zi, luminându-le şi încălzindu-le inimile tuturor, asemeni miilor de români veniţi aici încă din ajunul zilei de 1 Decembrie 1918 şi care în acea noapte au luminat oraşul cu zeci de focuri aprinse atât în interiorul Cetăţii cât şi pe câmpurile dimprejur, în jurul cărora s-au încălzit şi au interpretat frumoase şi însufleţitoare cântece patriotice.
De altfel, iluminatul festiv de sărbători va fi aprins oficial sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 19.30, oră la care albaiulienii, îndeosebi cei mici, sunt aşteptaţi în număr cât mai mare în Piaţa Cetăţii să se bucure de atmosfera feerică creată special pentru sărbători, dar şi de spectacolele şi concertele ce vor avea loc în prima seară a Festivalului de România.
[nggallery id=770]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii