Suspecții de uciderea unui bărbat din Câmpeni au fost trimiși în judecată
Petaca Vasile Valentin, Dafina Petru și Dafina Cristian, suspectați că ar fi omorât în bătaie un bărbat de 41 de ani, din Câmpeni, au fost trimiși în judecată. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în data de 1 noiembrie a.c. iar primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 25 noiembrie.
Cadavrul lui Furdui Gheorghe Radu a fost găsit de polițiști în data de 8 septembrie, în urma unui apel la numărul de urgență 112, în albia pârâului Valea Caselor. Cu ocazia examinării sumare s-a constatat că victima prezintă mai multe urme de violenţă iar pe carosabil au fost observate pete de sânge. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a stabilit că bărbatul, aflat ân stare de ebrietate, în timp ce se deplasa de strada Transilvaniei din oraşul Câmpeni, s-a întâlnit cu suspecții – Petaca Vasile Valentin (de 21 de ani), Dafina Petru (25 de ani) şi Dafina Cristian (21 de ani), toţi din Câmpeni, care i-au cerut 5 lei şi sticla cu bere pe care victima o avea în mână.
Întrucât Furdui a refuzat să le dea celor trei suma de bani şi sticla cu bere solicitate, aceştia i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnul şi picioarele în zona capului, după care l-au deposedat de încălţăminte şi l-au aruncat în albia pârâului Valea Caselor, părăsind locul faptei.
În urma investigaţiilor efectuate în cauză şi a concluziilor provizorii formulate de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, care a concluzionat că „moartea lui F.G.R. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin înec, la o persoană care prezenta traumatism cranio – cerebral recent, care i-a putut determina starea de inconştienţă”.
Învinuiții au fost reținuți în data de 9 septembrie și au primit mandate de arestare pentru 30 de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii