Autostrada Orăștie-Sibiu: Stadiul lucrărilor la pasajul rutier peste calea ferată de la Kronospan și în zona Vințișoara
Duminică, 3 noiembrie, la pasajul rutier peste calea ferată din apropiere de Kronospan, care face parte din lotul II al autostrăzii Orăștie-Sibiu și care va avea și rol de centură ocolitoare a Sebeșului, utilajele firmei Straco se aflau la lucru.
Pasajul a fost decofrat însă lucrările sunt departe de finalizare, deși ministrul Dan Șova anunța recent că acest tronson va fi inaugurat în luna decembrie. ”Profețiile” lui Șova s-ar putea totuși împlini dacă vremea va fi favorabilă și constructorul va avea condiții optime de lucru în următoarea lună.
În zona Vințișoara, pe ultimii 200 de metri ai lotului I al autostrăzii, pe care firma Strabag nu a efectuat lucrări până în urmă 2 săptămâni din cauză că nu au fost mutate liniile de înaltă tensiune, s-a turnat deja covorul asfaltic și au fost instalați parapeții.
Pe acest lot, așa cum ne-a comunicat în urmă cu aproximativ 3 săptămâni directorul de proiect al firmei, lucrările ar putea fi finalizate integral în jurul datei de 15 noiembrie. Pe de altă parte, deschiderea oficială a circulației pe acest tronson este probabil o decizie politică astfel încât, chiar dacă acesta va fi terminat la termenul anunțat de constructor, este posibil ca inaugurarea să se facă doar odată cu loturile 2 și 4, așa cum a anunțat ministrul Șova.
[nggallery id=581]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Nicolae Ciucă, președintele PNL, și-a dat demisia după eșecul de la alegerile prezidențiale 2024
Nicolae Ciucă, președintele PNL, și-a dat demisia după eșecul de la alegerile prezidențiale 2024 După eșecul de la alegerile prezidențiale 2024, turul I, Nicolae Ciucă și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a dat demisia de onoare după eșecul de la alegerile de duminică, 24 noiembrie, când nu a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918