Arpad Ladanyi va conduce UDMR Alba. Fostul comisar general al Gărzii Financiare din România, unic candidat
Pentru preşedinţia UDMR Alba s-a înscris un singur candidat, avocatul Arpad Ladanyi, care până în luna iulie 2012 a condus Garda Financiară naţională, de pe poziţia de Comisar General.
Aşa cum UDMR-ul ne-a obişnuit, tranziţia la conducerea unei organizaţii judeţene are loc în linişte, în urma unei bune înţelegeri a fostei conduceri cu viitoarea, cu o preluare a proiectelor aflate în derulare, şi cu un sprijin al celor care au dus grija organizaţiei pentru planurile de viitor. Astfel, actualul preşedinte al Uniunii pe plan local, Krisztian Kovats, se va retrage pe un post de vicepreşedinte. În premieră, pentru o creştere a implicării în viaţa politică, la nivelul UDMR Alba vor fi înfiinţate şi funcţii de vicepreşedinte.
Adunarea generală a UDMR, fomată din electori desemnaţi din localităţi ale judeţului Alba, se va reuni pe 4 noiembrie la Aiud, unde este şi sediul UDMR Alba.
Arpad Ladanyi a parcurs încet şi sigur, treaptă cu treaptă, drumul de la tânăr absolvent de drept, consilier juridic, între 1996 şi 2001 angajat la Metalurgica SA din Aiud, în vremea când industria grea definea Aiudul, apoi la fel, jurist al unor societăţi de asigurare, iar din 2006 ajunge subprefect al judeţului Alba, apoi înalt funcţionar public şi urcă până la poziţia de comisar general al întregii gărzi financiare din ţară.
Este considerat un apropiat al liderilor UDMR, Kelemen Hunor, Marko Bela sau Laszlo Borbely. De altfel, şi conducerea de acum a organizaţiei din judeţ, inclusiv Krisztian Kovats, actualul preşedinte, l-au susţinut permanent.
Ladanyi este în prezent avocat în Baroul Alba, mediator şi consultant de bussines, în special în proprietate industrială, mărci şi drepturi de autor. Este un susţinător al numeroase acţiuni de voluntariat şi de caritate, un prieten al artiştilor. Născut în 1972, este căsătorit şi are o fetiţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii