Preșcolarii de la o grădiniță din Alba Iulia sărbătoresc Ziua Mondială a Alimentului împreună cu voluntarii de la Crucea Roșie
Voluntarii Crucii Roşii Române Filiala Alba, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Alba, vor desfăşura marți, 15 octombrie, cu prilejul Zilei mondiale a alimentului, activităţi de educaţie pentru sănătate, promovând alimentaţia sănătoasă şi practicarea sportului ca şi alternativă în petrecerea timpului liber, la Grădiniţa cu program prelungit „Scufiţa Roşie” din Alba Iulia.
Atmosfera va fi destinsă prin realizarea unor jocuri cu cei 60 de copii preşcolari prezenţi, aducând în prim plan valorile umanitare şi avantajele pe termen lung ale adoptării unui stil de viaţă sănătos.
”Educaţia pentru sănătate reprezintă un domeniul de referinţă pentru Crucea Roşie Română, împletindu-se activ cu istoria poporului român. Dacă în urmă cu un secol, organizaţia noastră derula campanii de combatere a malariei şi tifosului, astăzi, Crucea Roşie Română activează în domeniul prevenirii şi combaterii HIV/SIDA, TBC, implicându-se de fiecare dată în probleme prioritare de sănătate publică”, spune Adrian Ionel Duşa, directorul Filialei Crucea Roșie Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
23 noiembrie 2024 | COD GALBEN de VISCOL și VÂNT în zona montană din Alba și alte județe: Rafale de până la 50…70 km/h
23 noiembrie 2024 | COD GALBEN de VISCOL și VÂNT în zona montană din Alba și alte județe: Rafale de până la 50…70 km/h ANM a emis sâmbătă dimineața o atenționare meteo cod galben de viscol și vânt puternic valabil sâmbătă, 23 noiembrie 2024, în intervalul 10.00 – 23.00, în Alba și alte județe din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii