FOTO: Un nou protest anti RMGC la Câmpeni. Manifestanții au recuperat statuia lui Avram Iancu
Peste 150 de localnici din Munții Apuseni s-au strâns astăzi, începând cu orele 17.00 la statuia lui Avram Iancu situată în centrul orașului Cîmpeni, pentru a continua seria protestelor împotriva proiectului de exploatare auriferă de la Roșia Montană.
Marșul autorizat de primărie s-a desfășoară pașnic, manifestanții scandând sloganurile deja cunoscute, precum: “Uniţi, salvăm Munţii Apuseni” “Nu corporația, face legislația”, “Câmpeniul are glas!”.
Câmpanarii au “recuperat” astăzi statuia lui Avram Iancu, după ce au reușit să obțină de la primăria din localitate autorizația de a manifesta în acest loc. Locația era rezervată până acum de cei de la Sindicatul Viitorul Mineritului, iar permisiunea de a manifesta aici a fost resimțită ca o victorie simbolică de către protestatari.
Participanții la miting au manifestat circa o oră în fața statuii “Crăișorului Munților”, după care au pornit într-un marș pe străzile din oraș.
Câmpănarii au dovedit și astăzi ceea ce remarca un localnic cu ocazia unui miting anterior și anume că “moții sunt greu de urnit, dar odată porniți, sunt foarte greu de oprit.”
foto: C.V.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii