Vești bune pentru iubitorii de animale: Adopția la distanță prevăzută în normele metodologice din Legea câinilor fără stăpân
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat, vineri, în dezbatere publică, Proiectul de Norme metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de Gestionare a câinilor fără stăpân, modificată recent prin Legea nr. 258/2013.
Proiectul aduce vești bune pentru cei care se luptă în aceste zile să salveze cât mai mulți câini de la moarte și prevede reguli clare privind Adopția la distanță a câinilor fără stăpân și prelungirea perioadei de staționare în adăpost a câinilor nerevendicați, neadoptați direct și neadoptați la distanță.
Astfel, la Art. 26. – (1) actul normativ prevede că ”Începând cu a 8-a zi de staționare a câinilor fără stăpân în adăpostul public, aceștia pot fi adoptați la distanță de către persoane fizice și juridice din țară și din străinatate” cu următoarele precizări:.
– Adopția la distanță se realizează prin completarea unui formular.
– Câinii adoptați la distanță trebuie identificați, înregistrați în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, deparazitați, vaccinați, sterilizați și relocați în alte cuști special destinate.
– După completarea formularului de adopție la distanță și identificarea câinilor adoptați prin această procedură, serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să prelungească termenul de adăpostire al câinilor adoptați pe durata respectării de către adoptator a obligațiilor materiale asumate prin declarația de adopție la distanță.
De asemenea, Art. 27 prevede că ”Persoanele care adoptă la distanță câini fără stăpân suportă toate cheltuielile necesare pentru menținerea câinilor în adăpost. Cheltuielile de întreținere în adăposturile publice a câinilor fără stăpân adoptați la distanță sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local”, iar numărul câinilor adoptați la distanță de o persoană nu este limitat.
Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să utilizeze donațiile efectuate de persoanele care adoptă la distanță numai pentru întreținerea câinilor adoptați prin această procedură.
Adopţia la distanţă poate fi încetată de serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv de operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, dacă adoptatorul nu respectă pentru o perioadă de două săptămâni consecutive, obligațiile asumate prin declarația de adopție la distanță.
Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să dea curs cererilor de adopție la distanță în limita capacității de adăpostire fără a perturba acțiunile de gestionare a populației de câini fără stăpân. Pe perioada staționării în adăposturile publice, câinii adoptați la distanță pot fi preluați oricând de către adoptatori sau pot fi adoptați cu acordul adoptatorului la distanta.
Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot prelungi cazarea peste perioada de 14 zile lucrătoare, pentru câinii care nu au fost revendicați, adoptați direct sau adoptați la distanță, dacă există spații suficiente de cazare și resurse financiare pentru întreținerea lor.
Reamintim că în Alba Iulia adăpostul pentru câinii fără stăpân administrat de primărie se află în cartierul Partoș, pe str. Rogozului și este deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00.
În acest moment aici se află aproximativ 50 de câini care, până la publicarea normelor metodologice în Monitorul Oficial, nu pot fi adoptați ”la distanță”, însă pot fi luați acasă printr-o procedură simplă.
Chiar dacă Legea câinilor fără stăpân a fost promulgată de președintele Traian Băsescu în data de 25 octombrie, aceasta nu poate fi aplicată decât după adoptarea normelor metodologice, deci câinii nu pot fi eutanasiați decât dacă sunt foarte bătrâni, bolnavi sau agresivi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii