IJJ Alba: 4 blăjeni sancționați pentru injurii, amenințări și apelare nejustificată la 112
Injuriile şi ameninţările cu acte de violenţă exprimate în public precum şi apelarea nejustificată a numărului 112 sunt faptele pentru care patru cetăţeni din Blaj au fost sancţionaţi de jandarmi în ultima zi a lunii septembrie.
Primul incident a fost semnalat la ora 15.30, oră la care Nicolae M. (37 de ani) şi Eva T. (34 de ani), frate şi soră, s-au prezentat la sediul Secţiei de Jandarmi Blaj şi au solicitat ajutor pentru soluţionarea unei dispute. În urma verificărilor efectuate a reieşit că motivul divergenţelor dintre cei doi îl constituie o ceartă între copiii minori ai acestora.
”Se pare că aceştia, la locul de joacă, nu au căzut de acord asupra modului de împărţire a jucăriilor şi au solicitat ajutorul părinţilor. Iar adulţii, în loc să trateze această situaţie cu calm şi maturitate, s-au înjurat şi ameninţat reciproc cu acte de violenţă, în mijlocul străzii Livezii, sub privirile celor mici şi spre indignarea vecinilor şi a trecătorilor. Jandarmii i-au îndrumat pe cei doi fraţi să dovedească mai multă înţelegere, să trateze astfel de cazuri cu mai multă responsabilitate, iar la final i-au “împăcat” cu câte o sancţiune contravenţională sub forma avertismentului scris”, spune Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
A doua situaţie în care a fost nevoie de intervenţia jandarmilor s-a petrecut în jurul orei 18.00. Viorica O. (37 de ani) a apelat 112 şi a solicitat ajutor deoarece, spunea dânsa, era ameninţată cu acte de violenţă de un tânăr.
Jandarmii au răspuns prompt solicitării şi s-au deplasat de urgenţă în sprijinul acesteia, dar aveau să constate că doamna respectivă îi chemase din cu totul alt motiv. Aşa cum avea să reiasă în urma verificărilor, femeia apelase la jandarmi pentru că, pur şi simplu, dorea ca aceştia să-l îndepărteze din zona locuinţei pe prietenul fiicei sale. Jandarmii au îndrumat-o să apeleze la căi legale pentru a scăpa de peţitorii fiicei, i-au explicat că solicitarea dânsei nu face parte din situaţiile în care este îndreptăţită apelarea numărului 112 şi au sancţionat-o contravenţional cu avertisment scris.
Ultimul incident soluţionat de jandarmi a fost semnalat la ora 23.10, pe strada Plopilor. O femeie a solicitat intervenţia forţelor de ordine deoarece era ameninţată cu bătaia de fiica sa. La faţa locului jandarmii au constatat că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, Cristina C. (28 de ani) şi-a înjurat şi ameninţat mama cu acte de violenţă. Jandarmii au aplanat cearta dintre cele două, le-au îndrumat ca pe viitor să evite astfel de comportamente în public şi au sancţionat-o contravenţional pe principala vinovată cu avertisment scris.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii