După ce a părăsit PNL Alba, avocatul Ladislau Koble a devenit noul preşedinte al conservatorilor din Aiud
În urmă cu o săptămână, cei aproape 100 de membri ai Partidului Conservator, filiala Aiud, şi-au ales conducerea, respectiv preşedintele şi biroul executiv, în cadrul conferinţei organizate special în acest scop.
Chiar dacă, la nivel judeţean şi mai ales în ultimele luni, partidul şi-a mărit numărul de membri, alegerile de la Aiud au fost organizate abia după ce s-au stabilit priorităţile şi direcţiile de acţiune. Mai exact, conform declaraţiilor preşedintelui filialei Alba a PC, Nicolae Daniel Nariţa, organizaţia judeţeană nu are ca obiectiv doar atragerea de noi membri, ci o apropiere cât mai firească de nevoile comunităţilor locale, pe care trebuie s-o realizeze filialele municipale, orăşeneşti şi comunale. Asta, în viziunea preşedintelui Nariţa, înseamnă multă muncă de teren, cunoaşterea problemelor şi identificarea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea acestora. „Concret, noi nu ne dorim ca Partidul Conservator să devină o alternativă pentru electoratul dezamăgit, ci ne dorim ca el să reprezinte o soluţie reală la problemele sociale şi economice cu care se confruntă populaţia”, a subliniat Nicolae Daniel Nariţa.
În urma alegerilor desfăşurate la Aiud, noul preşedinte al organizaţiei locale a Partidului Conservator este Ladislau Koble, de profesie avocat şi un liberal cu vechime, care, anul trecut la alegerile locale, a candidat pentru o funcţie de consilier judeţean, făcând totodată parte şi din Biroul Permanent Teritorial Alba al PNL. Preşedintele proaspăt ales al conservatorilor din Aiud va lucra pentru îndeplinirea obiectivelor partidului împreună cu Biroul Executiv, din care fac parte Ioan Dărămuş (vicepreşedinte), Ioan Hajdu (vicepreşedinte), Marinel Crişan (vicepreşedinte), Vasile Secelean (secretar general), Viorica Bălţat (secretar executiv), Cristina Valeria Ursu (preşedintele organizaţiei de femei), Andreea Szakacs (preşedintele organizaţiei de tineret) şi membrii Tarfin Moga, Vasile Tiutiu, Maria Filip, Luca Sima, Ionela Hopîrtean, Lucian Oltean şi Daniel Salcă. De precizat faptul că Vasile Secelean, ales în funcţia de secretar general, este, la rândul său, fost membru al organizaţiei locale a PRM.
La conferinţa organizată de conservatori la Aiud, au participat şi reprezentanţi ai filialelor din comunele Livezile, Ponor şi Rîmeţ. Tuturor, preşedintele PC Alba, Nicolae Daniel Nariţa, le-a urat succes în munca pe care o vor depune, în primul rând pentru promovarea valorilor şi principiilor partidului. „Organizaţia noastră de la Aiud trebuie să îşi câştige poziţia de lider între filialele din zonă”, a mai declarat Daniel Nicolae Nariţa. (Aiudinfo.ro)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii