Eugen Nicolaescu: Cardurile de sănătate vor fi distribuite prin intermediul primăriilor sau a poştei
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu a anunţat luni că distribuirea cardurilor de sănătate nu va intra în atribuţiile medicului de familie, ci va fi făcută prin intermediul primăriilor sau a poştei. Acesta a mai spus că va fi publicat un proiect de lege care să reglementeze problema cardului de sănătate care va fi distribuit începând din 2014.
„Patru instituţii vor fi implicate în elaborarea şi distribuirea acestor carduri: primăriile, serviciile de evidenţă a populaţiei, casele de asigurări de sănătate şi poşta”, a explicat ministrul Sănătăţii. Din punctul de vedere al pacienţilor, faptul că medicul de familie nu va distribui documentele, vine în sprijinul bolnavilor. „Am făcut un calcul şi, la 1.800 de pacienţi câţi au medicii de familie pe listă, distribuţia ar fi durat opt luni de zile, iar jumătate din timpul alocat consultaţiilor ar fi revenit chestiunilor birocratice”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) pentru Adevarul.ro
Din punctul de vedere al pacienţilor, faptul că medicul de familie nu va distribui documentele, vine în sprijinul bolnavilor. „Am făcut un calcul şi, la 1.800 de pacienţi câţi au medicii de familie pe listă, distribuţia ar fi durat opt luni de zile, iar jumătate din timpul alocat consultaţiilor ar fi revenit chestiunilor birocratice”, a spus pentru Adevarul,Vasile Barbu.
Medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale pentru Medicina Familiei (SNMF) susţine că decizia luată este foarte bună, mai ales că în toate ţările civilizate distribuţia documentelor de acest gen nu o fac medicii.
„Acest serviciu nu este unul medical, iar noi nu avem contract de prestări servicii încheiat cu CNAS pentru chestiuni administrative. Noi suntem de acord să folosim cardul, nu suntem de acord să-l inscripţionăm. Spre exemplu, dacă venea un pacient la noi, în jumătate din puţinul timp pe care îl acordam ar fi trebuit să-i explic ce e cardul şi la ce foloseşte. Medicul trebuie să se ocupe de boală, vreau ca noi să rămânem medici şi, din fericire, s-a înţeles acest lucru”, a declarat Rodica Tănăsescu, citată de Adevarul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii