Connect-R – invitatul special al festivalului „Toamna cugireană”
Primăria Cugir se afla în toiul pregătirilor pentru tradiționalul festival „Toamna cugireana”, ajuns la a XVI-a ediţie. Anul acesta evenimentul va avea loc în perioada 21-22 septembrie, spectacolul artistic desfășurându-se pe scena amplasată în Piaţa Consiliului Europei.
Ca în fiecare an, din program nu lipsesc: spectacolul artistic, tradiţionala paradă a portului popular, expoziţiile de artă şi tehnică militară. De data aceasta competiţiile sportive se desfăşoară anterior evenimentului, de luni până joi, excepţie făcând concursurile de Karturi şi Off Road, care au loc pe parcursul festivalului.
Prima zi a evenimentului este dedicată Conferinţei Naţionale Multidisciplinare „Prof. Ion D. Lăzărescu, fondatorul şcolii româneşti de teoria aşchierii” care debutează la Colegiul „David Prodan”, urmând ca lucrările pe secţiuni să fie găzduite de „Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu” De la ora 18.00, în sala de spectacol a Casei de Cultură este prezentată piesa de teatru „Steaua fără nume” de M. Sebastian.
Sâmbătă, la ora 10.00, primarul Adrian Teban, alături de personalităţi locale şi judeţene, va anunţa oficial deschiderea programului artistic, eveniment precedat de startul competiţiei Off Road, deschiderea expoziţiilor din Casa de Cultură şi a Târgului Meşterilor Populari.
La ora 11.00, în Sala Mare a Casei de Cultură este lansată Monografia Cugirului, administraţia locală considerând că „Toamna Cugireană”, cea mai mare sărbătoare locală, reprezintă prilejul potrivit pentru a aduce în atenţia publicului, lucrarea semnată de ing. Augustin Berian
Pe parcursul celor două zile, cugirenii de toate vârstele se pot delecta cu concerte de muzică populară şi uşoară. Pe scenă urcă artisti îndrăgiţi ai cantecului popular cum ar fi : Nicolae Furdui Iancu, alături de Crai Nou, Cristian Fodor, Marius Ciprian Pop, dar şi ansambluri din: Cugir, Veţel, Târnăveni, Tureni, Oneşti, Siret, Sibiu, Valea Chioarului, Mexic.
Pentru iubitorii de muzică uşoară, de departe cel mai aşteptat moment este apariţia pe scena festivalului a vedetei Connect-R care cântă pentru prima dată la Cugir şi din a cărui repertoriu nu lipsesc hiturile ultimelor două veri: „Vara nu dorm” şi „Dă-te-n dragostea mea”. Concertul începe sâmbătă, la ora 20.30, însă până atunci concertează trupele: Anotimpuri, StarDust, Amurg, Acces (Românii au telent), Millenium C, soliştii Austin şi Alin Ignat. Seara se încheie cu trupa locală Equinoxe şi cu o discotecă în aer liber. Şi seara de duminică oferă o surpriză plăcută cugirenilor, care îi pot revedea pe cei de la Direcţia 5, a căror concert începe la ora 21.00 şi este urmat de focurile de artificii.
Ca o noutate, în acest an la festival este prezentă şi Garda Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval Alba Iulia. Cugirenii care nu au asistat până acum la schimbarea gărzii în Cetatea Alba Iulia, au şansa să vadă spectacolul oferit de soldaţii îmbrăcaţi în uniforme ale armatei austriece.
”Trebuie spus că pentru buna desfăşurare a evenimentului, de vineri până luni dimineaţă la ora 6:00, circulaţia rutieră este interzisă în zona primăriei, conducătorilor auto fiindu-le recomandate rute ocolitoare, pe arterele Vasile Alecsandri, Unirii şi Victoriei. Cei care doresc să evite staţionarea în trafic în timpul desfăşurării paradei de duminică (orele 11.30-12.30) pot opta să circule pe str. Ion Creangă sau pe ruta I. Budai Deleanu-Mihai Viteazu- Podul Roşu”, precizează reprezentanții primăriei.
Ordinea publică este asigurată de Poliţia Oraşului Cugir, Poliţia Locală şi Jandarmeria Alba. Totodată, pe perioada desfăşurării competiţilor sportive şi a paradei portului popular, un echipaj al ambulanţei, însoţit de un cadru medical este mobilizat în zonă pentru a putea interveni în cazul unor evenimente nedorite.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii