Zi şi noapte pe frontul culesului în Podgoria Jidvei
Peste 1.200 de culegători strâng roadele toamnei ziua, iar noaptea, pe răcoare, recoltează din plin cele cinci combine ultraperformante
La Jidvei, în cea mai mare şi celebră podgorie a Transilvaniei, se desfăşoară din plin recoltatul strugurilor de pe cele peste 2000 de hectare de vie, aproape în totalitate plantaţii noi, tinere, viguroase, din cele mai alese şi nobile soiuri. Este cea mai mare şi cea mai importantă companie care antrenează practic întreaga populaţie de pe Târnave, care are în SC Jidvei SRL cel mai puternic angajator, un adevărat pilon al dezvoltării economice din zonă.
La vremea culesului, participă în aceste zile peste 1.200 de localnici, antrenaţi la recoltatul manual. Se lucrează zi lumină, cu toate forţele, în toate fermele în care strugurii au ajuns la maturitate. Dar recoltatul se desfăşoară şi noaptea, când intră în „brazdă” cele cinci combine de strâns struguri, de mare productivitate. Recoltatul pe timp de noapte a fost impus de vremea extrem de călduroasă din această vară fierbinte şi asta e soluţia pentru a păstra calitatea strugurilor, a aromelor în special, dar şi a zaharurilor acumulate.
„Producţia este foarte bună, anul acesta a ţinut cu noi, viticultorii, a plouat la timp, soarele a fost şi el mai aproape de noi, astfel că natura ne-a ajutat să putem efectua la timp toate tratamentele şi lucrările. Dar anul acesta, calitatea strugurilor este cu totul şi cu totul remarcabilă”, ne-a declarat directorul tehnic al companiei Jidvei, domnul ing. Marin Cucură.
După ce sunt culeşi, strugurii ajung la Complexul de vinificaţie, unde sunt luaţi în primire de tehnologii şi chimiştii dr. Ioan Buia, directorul complexului, marele maestru al oenologiei de pe Târnave. Totul se analizează, fiecare soi pur are reguli de vinificaţie bine stabilite, astfel ca parametrii de zahăr şi arome să fie respectaţi cu stricteţe. Dacă strugurii sunt de calitate, iar tehnologiile de fabricaţie sunt şi ele la cele mai înalte standarde, se creează toate premisele pentru ca şi vinurile să fie de top, adică cele mai nobile şi mai rafinate, mai bune şi mai căutate pe piaţa europeană şi chiar mondială.
Vinurile de Jidvei –
premiate în Japonia
De fapt, o confirmare a prestigiului de care se bucură vinurile de Jidvei a venit în aceste zile din îndepărtata Japonie. Aici a avut loc Concursul Mondial de vinuri „Japan Wine Challenge”.
La acest concurs, compania Jidvei a trimis şapte vinuri, cinci dintre ele fiind medaliate. Astfel, au fost premiate vinurile Riesling Târnave Castle 2011, Owners’ Choice Maria Fetească Alba 2012, Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra 2012, Roze Nec Plus Ultra 2012 şi Romantine Extra Brut. Este o nouă confirmare a calităţii vinurilor de la Jidvei care s-au impus prin originalitatea şi savoarea lor, marile investiţii făcute de către patronii Liviu şi Claudiu Necşulescu în modernizarea plantaţiilor, cramelor şi tehnologiilor de fabricaţie, cât şi pregătirea oamenilor şi valorificarea experienţei şi a tradiţiilor locale dovedindu-şi acum din plin eficienţa. Este, în acelaşi timp, o răsplată a măiestriei la care au ajuns oenologii de aici, conduşi de dr. Ioan Buia, marele şi neobositul maestru al vinurilor de pe Târnave.
Aşadar, la Jidvei, pe Târnave, anul viticol 2013 are toate atuurile pentru a se impune ca un an vinos de excepţie, atât prin cantitate dar mai ales prin calitatea strugurilor şi a vinurilor care au în recolta acestui an struguri foarte bogaţi în arome şi zahăr, bine şi frumos copţi sub soarele Jidveiului şi în climatul excepţional de favorabil de pe Târnave.
Gheorghe CIUL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii