Oana Badea: ”Eugen Nicolăescu nu trece la corigențe”
Din ciclul Eugen Nicolăescu a terminat sănătatea și a pus ochii pe educație, recent a rulat episodul „Școala de vară a PNL”. Marea știre despre orele de educație sanitară în școli este nici mai mult nici mai puțin decât un mare fâs.
Poate îi spune cineva și lui Eugen Nicolăescu care a declarat la școala de vară a PNL de la Constanța, că din 2014 vor fi introduse, în programa școlară, ore de educație sanitară că acestea există deja din 2004. Mărturie stă Ordinul nr. 4496/ 11.08.2004, privind aprobarea programelor școlare pentru disciplina opțională Educație pentru sănătate, clasele I-XII, pe care îl poate studia de pe site-ul ministerului de resort. Din 2004, există câteva mii de profesori formați printr-un program dedicat care desfășoară aceste ore acolo unde sunt alese de către comunitatea școlară.
Dar dacă tot este așa de preocupat de educație poate află că în decembrie 2012 prin ordonanța 92, Ecaterina Andronescu a modificat art. 66 exact acolo unde era prevăzută ponderea opționalelor. Succesorul acesteia, Remus Pricopie a consolidat eliminarea dreptului părinților și dascălilor de a opta pentru anumite discipline prin reducerea la 1-2 ore a curriculumului la decizia școlii față de 1-4 cât era înainte.
Așa că, dacă tot a fost prins cu lecția neînvățată la școala de vară ar fi bine să se pună cu burta pe carte că nu trece de corigențe care tocmai se desfășoară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii