Astăzi, ora 18.00, pe „Cetate”, debutează sezonul fotbalistic! Supercupa AJF Alba, Metalurgistul Cugir – Performanţa Alba Iulia
Metalurgistul Cugir, campioana Ligii a IV-a Alba şi Performanţa Alba Iulia, câştigătoarea Cupei României, faza judeţeană sunt formaţiile care se vor înfrunta astăzi, de la ora 18.00, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în cadrul Supercupei AJF Alba, partidă care deschide oficial stagiunea fotbalistică 2013-2014, în preambulul jocului fiind o demonstraţie oferită de echipe feminină de rugby CS Gold Roşia Montană (ora 17.00). Va fi un eveniment de seamă în contextul în care FC Unirea Alba Iulia a dispărut, iar gruparea de sub Drăgana este unica reprezentantă a judeţului pe harta fotbalului autohton, AJF Alba meritând aprecieri pentru iniţiativa organizării acestui joc. Ambele combatante acuză probleme de efectiv, cugirenii neînregimentându-i pe nou-veniţii Burdun, Negură, I. Buta, Trăşcan şi Oniche, în vreme ce ighienii nu pot conta pe C. Dănilă – suspendat, Mitrea – ocupat cu slujba, incert fiind D. Ianc.
*Metalurgistul fără noutăţi
Aflat la debutul propriu-zis pe banca nou-promovatei, antrenorul hunedorean Marius Opric a preluat Metalurgistul în urmă cu două săptămâni, însă şi-a propus să păşească pozitiv în noua misiune. „În condiţiile unui meci oficial, normal că ne propunem să învingem, chiar dacă vom miza numai pe efectivul cu care s-a reuşit promovarea. Ar fi bine să debutez cu un trofeu, este un joc important, pe care dorim să-l câştigăm, în primul rând pentru că ne repectăm statutul”, a declarat Marius Opric (fostul portar unirist). În cele două tabere se regăsesc fraţii Ianc, Andrei (Metalurgistul) şi Daniel (Performanţa), adversari întâia oară în returul trecut, în partida din Liga a IV-a, Performanţa Alba Iulia – CSO Cugir 1-2.
Elevii ambiţiosului Paul Ciucă sunt „cu banii la zi”, primindu-şi salariile pe luna iulie, Performanţa putându-i folosi în acest meci pe Joldeş şi Gavrilă. „Noi venim de la muncă, e aceeaşi situaţie precum în Cupa României cu Sănătatea Cluj. Nu va fi un capăt de ţară dacă vom pierde, însă ne vom juca şansele, atâtea câte sunt. Pentru noi campionatul va fi important, dar în acelaşi timp avem o motivaţie aparte pentru un joc împotriva unui adversar mult mai puternic şi infinit mai bine cotat”, a afirmat Paul Ciucă, antrenorul Performanţei. Deşi ambele combatante râvnesc trofeul, nu există recompense materiale oferite în cazul adjudecării Supercupei, aflată la a doua ediţie.
Au fost delegaţi Ad. Damian (Blaj), Al. Vodă, A. Mutu (Alba Iulia), rezervă R. Uleşan (Alba Iulia); observator I. Moldovan (Aiud), urmând să fie acordat un trofeu şi celui mai bun jucător al finalei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia
Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia Campionatul Național TSI de karate, eveniment traditional în Cetatea Marii Uniri, s-a desfășurat în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sub patronajul lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis