Remus Pricopie: Prelungim cu 6 luni perioada până la care să fie gata manualele digitale
Pricopie spune că, termenul pentru pregătirea manualelor digitale a fost prelungit cu şase luni din cauza unor discuţii cu editorii care s-au plâns că timpul pentru tipărirea noilor manualelor este prea scurt. Introducerea manualelor digitale va avea loc după un calendar stabilit de oficialii de la minister.
„Reamintesc că, în perioada mai-iulie, am lansat în dezbatere publică Metodologia de realizare a manualelor pentru clasa I şi a II-a. La momentul respectiv am înţeles opoziţia unora dintre editori, care au reclamat faptul că nu au timp să tipărească noile manuale. Prin urmare, din respect pentru partenerii de dialog, am decis să prelungim cu 6 luni perioada până la care să fie gata manualele”, a declarat Remus Pricopie.
Ministrul spune că, în ciuda prelungirii perioadei, manualele vor fi tipărite la timp, la până la 1 septembrie se va redacta forma finală a metodologiei, „formă care va integra şi observaţiile venite din partea partenerilor de dialog social”, se precizează într-un comunicat de la Educaţie.
„În acest moment, suntem în calendarul stabilit, urmând ca până la 1 septembrie să se redacteze forma finală a metodologiei, formă care va integra şi observaţiile venite din partea partenerilor de dialog social. Prin urmare, nu există nici o întârziere faţă de cele stabilite anterior”, se mai arată în aceeaşi sursă.
Ministerul Educaţiei susţine că insituţia pe care o reprezintă consultă atât profesorii, cât şi părinţii şi elevii.
„Lipsa voinţei, blocajele politice şi uneori interesele financiare ale unor actori implicaţi în proces nu au permis până acum o modernizare a manualelor. Lucrurile însă se vor schimba. Educaţia nu poate sta în loc din motive ce nu au nici o legătură cu interesele elevilor, ale şcolii şi ale societăţii în ansamblul său”, conchide Remus Pricopie.
Sursa: Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități
Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 30 de minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri