Doi bărbaţi din Aiud ”taxați” de jandarmi pentru consum de alcool în spațiul public
Surprinși consumând alcool în spațiul public, în miezul zilei, Aurel Ş. (43 de ani) şi Andrei Ş. (21 de ani), tată şi fiu, au fost interpelaţi de un echipaj de jandarmerie, marţi, 6 august, pe strada Cuza Vodă din municipiul Aiud.
Pe lângă faptul că se aflau sub influența alcoolului, cei doi ţipau şi vociferau zgomotos, provocând indignarea trecătorilor şi a proprietarului unui magazin în faţa căruia poposiseră, motiv pentru care au fost sancţionați contravenţional cu câte o amendă în valoare de 100 de lei.
Pentru prevenirea acestor fapte, jandarmii reamintesc că reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
”Facem apel la cetăţeni să nu-i tolereze pe cei pe care îi observă consumând alcool în public şi să semnaleze prompt forţelor de ordine aceste comportamente. Facem acest apel din considerentul că, dincolo de disconfortul creat celor din jur, este bine ştiut faptul că alcoolul poate să acţioneze ca stimulent al unor porniri violente sau le poate amplifica, iar consecinţele pot fi dintre cele mai neplăcute. Drept urmare, astfel de fapte se vor afla în continuare în atenţia echipajelor de jandarmerie, care vor acţiona ferm atât pentru prevenirea cât şi pentru combaterea acestora”, spune Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
OFICIAL: Rutele ocolitoare ale Văii Oltului (DN7) în perioada defrișării versantului. Anunțul CNAIR
OFICIAL: Rutele ocolitoare ale Văii Oltului (DN7) în perioada defrișării versantului. Anunțul CNAIR Pentru executarea lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000 se va institui măsura de închidere a circulației rutiere zilnic în intervalul orar 06:00 – 20:00, aceasta urmând […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 8 ore
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv