Bărbat din Petrești, cercetat pentru port ilegal de armă albă. Și-a amenințat vecinul cu o coasă și un cuțit
Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată duminică prin 112 cu privire la faptul că, în faţa unui bloc de pe strada Energiei din Petreşti, între doi bărbaţi, s-a produs un scandal.
Potrivit IPJ Alba, “la locul evenimentului s-au deplasat o patrulă de siguranţă publică şi una de jandarmi, care au constatat că între B.N., de 35 de ani şi vecinul acestuia, G.M.R., de 24 de ani, pe fondul consumului de alcool, s-a produs un conflict spontan în timpul căruia G.M.R. a fost ameninţat cu un cuţit şi cu o coasă.
Faţă de B.N., poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de „port fără drept, în locurile si împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului, pumnalului, șișului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.2, pct.1 din Legea 61/199.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii