Duminică la Sebeș, alegeri la TNL Alba. Liberalul Radu Cristian, singurul candidat pentru funcția de președinte
Duminică, 14 iulie, de la ora 16.00, la Casa de Cultură Lucian Blaga din Sebeș se desfășoară Conferința Județeană de Alegeri a Tineretului Național Liberal Alba. Au confirmat participarea vicepreședinții TNL Dan Iernuțan și Raul Stoica. De asemenea, vor fi prezenți lideri ai organizației județene a PNL Alba.
Până la această oră, unicul candidat înscris pentru funcția de președinte al TNL Alba este Radu Cristian care ne-a declarat:
”Am decis să intru în această competiție pentru că sunt tânăr și îmi pasă de tineri. Acțiunile realizate alături de tinerii din Partidul Național Liberal, care s-au bucurat de un real succes, mă motivează să merg mai departe și să fac tot posibilul ca aceștora să le fie recunoscută și pe viitor munca pe care o depun în cadrul partidului și să fie răsplătiți cum se cuvine.
Îmi propun ca obiectiv principal refacerea tuturor organizațiilor de tineret din județ. Tinerii nu sunt doar „lipitori de afişe” sau cei care sunt primii chemaţi la muncă în campaniile electorale. Sunt capabili, dornici de muncă, inteligenţi şi un sprijin de nădejde pentru organizaţia de seniori. Iar la momentul potrivit vor fi pregătiţi să îşi asume responsabilităţi mai mari. Refacerea organizaţiilor ne va consolida poziţia de cea mai puternică organizaţie a unui partid politic din Alba.
De asemenea îmi doresc să îi aducem pe tineri în prim plan în interiorul partidului. Vom pregăti şi vom promova tinerii de valoare, astfel încât aceştia să poată ajunge în poziţii importante din punct de vedere politic şi administrativ.
Nu ascund faptul că ne pregătim, încă de pe acum, pentru competiţiile electorale viitoare, alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale din 2014, precum şi alegerile locale din 2016. Ne vom implica cu toate puterile noastre în aceste bătălii electorale, în care ne propunem, alături de seniorii partidului, să obţinem cele mai bune rezultate ale vreunui partid politic în judeţul Alba. În acelaşi timp cei mai capabili tineri din cadrul TNL Alba se vor pregăti pentru a deveni candidaţii partidului la viitoarele alegeri locale, fie pentru funcţia de primar, fie pentru cea de consilier local sau judeţean.
TNL Alba are suficiente resurse pentru ca aceste lucruri să devină realitate. De asta şi candidez la preşedinţia organizaţiei de tineret: pentru că eu cred în tineri şi în performanţele lor!”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 36 de minute
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale