FOTO: Recitaluri de muzică folk, cântece de munte şi proiecţii de filme, în cea de-a doua zi a Festivalului de Film Etnografic de la Zlatna
În prima parte a celei de-a doua zi a Festivalului Internaţional de Film Etnografic (FIFE) Zlatna, publicul prezent a putut asista la recitalurile artistice susţinute de către artiştii locali Felicia Balasan şi Ionel Bratian şi la un minunat concert al cunoscutului intepret de muzică folk Ţică Lumânare – component al grupului Karma.
Ţică Lumânare este unul dintre cântăreţii care au însufleţit pe vremuri spectacolele Cenaclului Flacără şi este unul dintre cei care l-au purtat pe ultimul drum pe marele poet Adrian Păunescu.
În cea de-a doua parte, a avut loc spectacolul „Etno-Flacăra”, ce a cuprins cântece din perioada Cenaclului Flacăra, melodii patriotice, precum şi cântece de munte, care au fost cântate împreună cu publicul entuziast.
Proiecţiile de filme au început în jurul orei 22.00, cu filmul de prezentare a cărţii „Legendele dacilor-Personaje”, o carte de ilustraţii şi benzi desenate semnată de Mihai I. Grajdeanu, urmat de filmele din afara competiţiei „Ignat în Maramureşul Istoric” – film în regia lui Gabriel Boholt – şi filmul artistic „La Porţile Pământului”, în regia maestrului Geo Saizescu.
Vă prezentăm programul zilei de duminică:
Duminică, 16 iunie 2013
20.30 -21.00 Prezentatorul anunţă începerea festivităţii de premiere
21.00 -22.00 Decernarea premiilor filmelor câştigătoare şi vizionarea acestora
22.00 -22.30 Primarul şi invitaţii FIFE Zlatna ţin scurte alocuţiuni la încheierea festivalului
22.30 -23.00 Spectacol folcloric
23.00 – Masa festivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii