Siguranța în școli – o prioritate a instituțiilor responsabile din Alba
La Prefectura Alba a avut loc astăzi o întâlnire de lucru al reprezentanţilor instituţiilor cu responsabilităţi în asigurarea şi creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ din judeţul Alba, coordonată de domnul subprefect Cornel Murg.
Au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean precum şi 13 directori de şcoli, în care în perioada ianuarie – mai 2013, au fost înregistrate evenimente în care au fost implicaţi elevi.
Scopul întâlnirii a fost analizarea stării de siguranţă din unităţile de învățământ, gradul de dotare cu sisteme de supraveghere video, pază şi alarmare, precum şi amenajarea/repararea împrejmuirilor acestora.
Au fost formulate propuneri menite să crească siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice atât pentru perioada rămasă până la finele anului şcolar 2012 – 2013, cât şi pentru anul şcolar următor şi s-au făcut aprecieri faţă de proiectele şi campaniile informativ preventive implementate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cursul acestui an şcolar, propunându-se continuarea lor în anul şcolar 2013 – 2014.
”Această întâlnire a facilitat optimizarea dialogului dintre membrii grupului de lucru de la nivel judeţean şi directorii unităţilor de învăţământ prezenţi. Au fost făcute precizări cu privire la măsurile de ordine asigurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba pentru prevenirea evenimentelor negative şi desfăşurarea în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor de bacalaureat. Astfel, pe lângă dispozitivul curent, zilnic, peste 40 de poliţişti, dintre care 24 de ordine publică, 12 de poliţişti de la rutieră şi 8 din alte structuri, vor asigura măsurile specifice în zona unităţilor de învăţământ/ centrelor de examen. Poliţiştii vor acţiona în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. De asemenea, poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor”, precizează Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii