Rămâi conectat

Curier Județean

Cinci căutători de fier vechi din Sebeș, surprinși și amendați de jandarmi în incinta unui şantier din municipiu

Bogdan Presecan

Publicat

în

Cinci persoane au fost surprinse de jandarmi în incinta unui şantier din municipiul Sebeş şi au fost sancţionate contravenţional.

Potrivit Jandarmeriei Alba, oamenii legii “au fost solicitaţi să intervină chiar de unul dintre muncitori deoarece, ignorând faptul că ar fi putut să fie răniţi de utilajele în funcţiune, cinci bărbaţi intenţionau să colecteze fier vechi din pământul proaspăt excavat. Jandarmii au intervenit de urgenţă, i-au depistat pe intruşi, le-au explicat norma legală pe care o încălcaseră şi le-au indicat să evite pe viitor să se expună la situaţii de risc la adresa integrităţii sau chiar a vieţii.  Identificaţi ca fiind S.M. (32 de ani), C.G. (29 de ani), B.I. (26 de ani), G.V.G. (47 de ani) şi T.D. (36 de ani), toţi domiciliaţi în municipiul Sebeş, cei cinci au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment scris.”

Reprezentanții Jandarmeriei fac apel la cetăţeni să evite să pătrundă ilegal în instituţii sau societăţi comerciale, oricât de tentant ar fi câştigul material, deoarece, pe de o parte, riscă să fie sancţionaţi contravenţional sau penal, iar pe de alta, se pot expune unor situaţii de mare risc la adresa sănătăţii.  Totodată atrag atenţia că echipaje din cadrul Jandarmeriei Alba vor acţiona ferm pentru descurajarea unor astfel de comportamente şi, în toate situaţiile, vinovaţii vor răspunde conform prevederilor legale.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Municipiul Aiud și-a înmatriculat cele 16 autobuze electrice: proiect pentru transport public ecologic

Bera Larisa

Publicat

în

Municipiul Aiud și-a înmatriculat cele 16 autobuze electrice: proiect pentru transport public ecologic Municipiul Aiud a finalizat procedura de înmatriculare a celor 16 mijloace de transport electrice. Flota a fost achiziționată în cadrul proiectului „Transport public ecologic în municipiul Aiud”. Citește și: Premieră în logistica României: Primul tren de la Decea la Constanța a plecat din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea