Mari scriitori din întreaga țară vin la Alba Iulia pentru a șasea ediție a Colocviilor Romanului Românesc Contemporan
În perioada 31 mai -2 iunie 2013 vor fi prezenți la Alba Iulia scriitori din întreaga țară, participanți la Coloviul romanului românesc contemporan, un eveniment literar ce se va desfășura pentru a șasea oară consecutiv la Alba Iulia.
Organizat de Consiliul județean Alba,Filiala Alba-Hunedoara a U.S.R., Biblioteca județeană ”Lucian Blaga”, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, ediția din acest an va avea ca temă ”Romanul – ficțiune și/sau evaziune” iar ca director pe domnul Nicolae Manolescu, presedintele U.S.R.
Potrivit organizatorilor, “lucrările colocviului se vor desfășura sâmbătă 1 iunie, la Palatul Apor – Sala Senatului, începând cu orele 10,00 cu participarea scriitorilor Gabriel Chifu, Irina Petras, Mircea Mihăieș, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Livius Ciorcârlie, Gheorghe Schwartz, Alexandru Vlad, Doina Ruști, Aurel Maria Baros, Virgil Podoabă, Radu Mareș,Florina Ilis, Adrian Alui Gheorghe, Mariana Gorczyca, Dumitru Hurubă, Cornel Nistea.”
„Ne bucurăm să avem din nou la Alba Iulia cei mai importanți scriitori contemporani ai României. Colocviile romanului românesc alături de Colocviul tinerilor scriitori, sau de Târgul de carte Alba Transilvana, sunt doar câteva din evenimentele prin care Consiliul Județean Alba a făcut remarcat județul Alba pe harta literară a României.” – a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Cu acest prilej va avea loc și lansarea volumului ”Recviem pentru nimiciri și tăceri”, ultima apariție editorială semnată Aurel Pantea, într-o prezentare onorantă a Președintelui Uniunii Scriitorilor din România,domnul Nicolae Manolescu.
foto: Palatul Apor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii