150 de persoane şi-au căutat un serviciu la Bursa locurilor de muncă
În cursul zilei de ieri, 28 iulie, timp de trei ore, la sediul Fundaţiei PAEM din Alba Iulia, s-a desfăşurat bursa locurilor de muncă. În cadrul evenimentului au fost puse la bătaie un număr de 250 de locuri de muncă în diferite domenii de activitate. Au fost prezenţi 150 de cetăţeni aflaţi în căutarea unui job atât cu studii superioare cât şi medii, tineri sau mai în vârstă, scopul principal al fiecăruia dintre aceştia fiind găsirea unei slujbe care să le asigure traiul de zi cu zi. Este posibil ca unii dintre ei să se fi transformat din şomeri în angajaţi.
În cadrul Bursei locurilor de muncă şomerii au beneficiat în mod gratuit de servicii de consiliere, informare şi mediere, în vederea identificării unui loc de muncă, precum şi de programe de formare profesională în diverse domenii de activitate. „Aceste servicii se adresează în primul rând şomerilor de lungă durată şi fac obiectul proiectului «IFIA – Integrare prin Formare, consiliere şi Iniţiere Antreprenorială» cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Beneficiarul proiectului este SC Interlog COM SRL Brad care îşi desfăşoară activitatea în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, SC Golidamy Group SRL Oradea şi SC Formprof Servicii SRL Târgu Mureş. Cursurile gratuite la care doritorii se pot înscrie sunt: lucrător în alimentaţie; zidar, pietrar, tencuitor; lucrător în comerţ; lucrător social; limba engleză; administrator pensiune turistică; operator calculator electronic şi reţele; bucătar; brutar patiser; management; contabilitate; managementul Resurselor Umane”, a menţionat Adriana Dumitru, consilier Job Club Alba, organizatorul bursei locurilor de muncă de ieri. Cei care doresc mai multe informaţii o pot face contactând Job Club Alba din Alba Iulia, str. Nicolae Bălcescu, nr. 3H, tel.: 0258-814377. Bursa locurilor de muncă se va repeta o dată la trei luni de zile, dând astfel posibilitatea albaiulienilor şi nu numai să îşi găsească o slujbă. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918