Ambasadorul Republicii Macedonia în vizită la Prefectura Alba
Gheorghe Feneșer, prefectul judeţului Alba, a primit astăzi la instituția pe care o conduce vizita ambasadorului Republicii Macedonia la Bucureşti, dr. Pande Lazarevski. La întâlnire au mai participat Alin Cucui – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba și Dorin Șerdean – viceprimarul municipiului Alba Iulia.
În cadrul discuţiilor prefectul Gheorghe Feneşer şi-a manifestat întreaga sa disponibilitate spre o potenţială colaborare cu autorităţi publice din Republica Macedonia, insistând asupra unei cooperări reale şi concrete între agenţi economici din judeţul Alba şi Macedonia.
Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului, cei doi oficiali au menţionat nivelul foarte scăzut existent în prezent, în ceea ce priveşte această colaborare, menţionând că o soluţie cu şanse reale de reuşită în sprijinul acestei idei ar reprezenta – o organizare prin intermediul Camerelor de Comert şi Industrie din cele două ţări, a unei întâlniri „faţă în faţă” a investitorilor care au efectiv activitate economică în derulare.
”Cunosc faptul că judeţul Alba este cel de-al 17-lea judeţ pe care îl vizitaţi în cadrul acestui turneu amplu de informare pe care îl întreprindeţi în ţara noastră, dar sper din toată inima ca acesta să fie primul în topul unităţilor administrativ teritoriale cu care veţi colabora. Vreau să vă asigur din nou, de întregul meu sprijin şi să insist asupra organizării unei întâlniri cât mai rapide între investitorii economici români şi macedonieni”, a spus prefectul de Alba.
Cu această ocazie, vicepreşedintele CJ Alba Alin Cucui a făcut o scurtă expunere a investiţiilor recente făcute în infrastructura judeţului, precum şi a amplelor manifestări culturale organizate de instituție, în timp ce viceprimarul Sorin Şerdean a punctat faptul că municipiul Alba Iulia este un oraş istoric cu un mare potenţial turistic, dând ca exemplu Cetatea Vauban, care atrage numeroşi turişti străini şi autohtoni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii