Noua grădiniţă din „Ţigănime” începe să prindă contur
În fiecare an, se vorbeşte despre o criză a locurilor în grădiniţe, deşi în realitate aceasta se manifestă doar în cazul grădiniţelor cu program prelungit, unde copiii sunt îngrijiţi, educaţi şi supravegheaţi de la 6.00 dimineaţa până la 6.00 seara, iar părinţii pot fi liniştiţi în timp ce se află la serviciu. În cazul unităţilor preşcolare care funcţionează după program normal, de la 8.00 la 12.00, părinţii nu s-au plâns niciodată că nu găsesc locuri.
La Alba Iulia, în spatele Cantinei Ardealul, în locul fostei centrale termice, se află în plină desfăşurare lucrările de construire a unei noi grădiniţe. Lucrările de demolare a fostei centrale termice au demarat încă din luna martie şi până acum a fost deja turnată fundaţia, s-a construit parterul şi s-a ridicat primul etaj, constructorii muncind chiar şi sâmbăta. După edificarea imobilului, aici se vor muta grupele de preşcolari de la Grădiniţa nr. 10, care funcţionează în prezent într-un apartament de la parterul blocului G1, situat peste drum, pe str. Margaretelor. De serviciile educaţionale ale noii instituţii de învăţământ ar putea beneficia însă şi copiii viitorilor angajaţi ai hipermarketului Dedeman, care se construieşte la câţiva paşi de noua grădiniţă, pe terenul fostelor fabrici Albalact şi Vinalcool.
În Alba Iulia, este a doua grădiniţă construită în locul unei centrale termice, după Grădiniţa „Dumbrava minunată”, situată vizavi de Liceul Sportiv Alba Iulia, pe locul fostei CT nr. 13. Acesta ar fi însă al treilea spaţiu al unei centrale termice de cartier dezafectate valorificat de o unitate de învăţământ, fosta centrală termică de pe str. Ulmului fiind modificată şi transformată în sală de sport pentru Şcoala „Mihai Eminescu”. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României