31 de elevi au rămas nerepartizaţi la licee
În urma primei etape de repartizare computerizată a elevilor de clasa a VIII-a în învăţământul liceal de stat 31 de absolvenţi de gimnaziu au rămas pe dinafară, deoarece s-au orientat prost la admiterea în licee. Cea mai mare dintre mediile elevilor nerepartizaţi aparţine unui elev de la Liceul Sportiv Alba Iulia, cu 7,38, iar ultima medie este a unui elev de la Şcoala Doştat – 3,73.
În liceele din Alba au rămas însă neocupate peste 200 de locuri. Între 15 – 25 iulie, candidaţii vor depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi. În continuare, calendarul admiterii este următorul: l14 – 19 iulie: completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii, l19 iulie: completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini, lcompletarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă, l15 – 20 iulie: introducerea datelor în calculator, verificarea fişelor listate şi corectarea eventualelor erori, l22 iulie: repartizarea computerizată a candidaţilor din a doua etapă a admiterii. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României