Rămâi conectat

Actualitate

MÂINE: Lansare de carte la Cugir – Doina Ruşti lansează volumul „Mămică la două albăstrele”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sala de conferinţe a Casei Orăşeneşti de Cultură din Cugir găzduieşte joi, 11 aprilie, de la ora 17.00, lansarea cărţii „Mămică la două albastrele”, aparţinând scriitoarei Doina Ruşti.

Potrivit autoarei, romanul a fost lansat anul acesta, cu o lună în urmă, iar acum a organizat un turneu prin ţară. Dacă urmărim palmaresul scriitoarei putem afla că în anul 2009, aceasta a primit „Premiul Academiei Române”, pentru romanul „Lizoanca”, în urmă cu un an a primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Fantoma din moară”.  De asemenea, în 2006, Doinei Ruşti i-au fost decernate premiile ASB pentru cartea „Zogru”.

Alături de autoare, despre „Mămică la două albăstrele” vor face prezentări: prof. Rodica Florea -directorul Casei Orăşeneşti de Cultură din Cugir, Diane Ţigănilă şi Camelia Bartalics-referenti, în cadrul aceleaşi instituţii locale de cultură. (C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise Una din trei locuințe din România este încălzită prin centrale de apartament, dar acest lucru este pe cale să se schimbe radical, pentru că Guvernul lucrează la modificarea legii privind performanța energetică a clădirilor, urmând să interzică centralele de apartament care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea