Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

După meciul CSU Alba Iulia – Sepsi Sf. Gheorghe, UDMR acuză gazdele și Federația de Baschet de discriminare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

UDMR a depus, marţi, un denunţ la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce, în timpul meciului de baschet CSU Alba Iulia – Sepsi Sf. Gheorghe disputat luni, un suporter al echipei din Sfântu Gheorghe a fost condus afară din sală „pentru simplul motiv că avea în mână un steag secuiesc”.

UDMR condamnă, potrivit unui comunicat transmis marţi, gestul „total lipsit de etică şi corectitudine al organizatorilor”, în condiţiile în care în sala în care a avut loc meciul erau mai multe steaguri, printre care şi cel american, „dar numai steagul secuiesc i-a înfuriat pe organizatori”.

În paralel cu denunţul efectuat la CNCD, UDMR a adresat o somaţie şi către Federaţia Română de Baschet, respectiv clubul echipei gazdă din Alba Iulia, „prin care solicită membrilor de conducere să ancheteze cele întâmplate în timpul meciului şi să adopte măsurile care se impun în acest caz”.

„Suporterul se numeşte Korodi Istvan şi a fost scos din sală aproape de sfârşitul meciului, iar organizatorii i-au confiscat steagul secuiesc”, a afirmat secretarul general al UDMR.

Incidentul a fost semnalat de ziarulunirea.ro chiar după terminarea meciului:

Duelul dintre galeriile celor două echipe semifinaliste s-a declanşat în momentul în care suporterii din Sf. Gheorghe au pătruns în sală. Membrii “Gruppo Arnsberg” au scandat în repetate rânduri “România, România”, precum şi “Sabina, Sabina”. Adversitatea a continuat şi la prezentarea echipei Sepsi, numele echiperelor lui Dari Csaba fiind huiduite copios, fanii albaiulieni fiind sprijiniţi şi de suporterii veniţi de la Arad.

Dacă la imnul de stat al României fanii din Sf. Gheorghe au tăcut mâlc, în schimb, au intonat ulterior, unii cu mâinile în dreptul inimii… imnul Ţării Secuilor, ce s-a auzit în premieră în Alba Iulia, în Sala Universităţii “1 Decembrie 1918″. Spre sfârşitul jocului, suporterii secui au avut o tentativă de a afişa steagul Ţării Secuilor, moment în care s-a declanşat un conflict cu unii dintre suporterii albaiulieni, iritaţi de gest”, a scris reporterul ziarului Unirea, Dan Henegar, prezent la meci.

„UDMR a înregistrat un denunţ la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cauza fiind evenimentele petrecute luni, 1 aprilie, la meciul de baschet feminin de la Alba Iulia, unde un suporter al echipei din Sfântu Gheorghe «Sepsi SIC» a fost condus afară din sală pentru simplul motiv că avea în mână un steag secuiesc. Condamnăm profund gestul total lipsit de etică şi corectitudine al organizatorilor, mai ales că, la momentul respectiv, în sală se fluturau mai multe steaguri, printre care şi cel american de exemplu, dar numai steagul secuiesc i-a înfuriat pe organizatori. Denunţul a fost depus pentru apărarea simbolurilor secuieşti”, se arată în comunicatul semnat de secretarul general al UDMR, Kovacs Peter.

Acesta a afirmat că articolul 2 al statutului Federaţiei Române de Baschet prevede că acest organism „respinge orice gen de discriminare”.

„Acest fapt a scăpat atenţiei organizatorilor care, prin gestul lor, au încălcat dreptul constituţional la liberă exprimare, cenzurând şi dicriminând în mod deschis suporterii echipei secuieşti prin faptul că dintre toate steagurile prezente la meci doar cel secuiesc a fost interzis”, arată secretarul general al UDMR.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea