Școala “Avram Iancu” din Alba, vizitată de părinți ce urmează să-şi înscrie copiii în învăţământul primar
Sub genericul “Ziua porţilor deschise”, Şcoala “Avram Iancu” din Alba Iulia a organizat o serie de activităţi la care au fost invitaţi să participe preşcolarii grupelor mari şi părinţii acestora care urmează să-şi înscrie copiii în învăţământul primar.
“Scopul acestor acţiuni a fost prezentarea ofertei educaţionale a şcolii, a bazei materiale, precum şi familiarizarea copiilor cu viaţa de şcolar, dar şi cu învăţătoarele care vor preda la clasa pregătitoare şi I.
Promovarea şcolii a debutat cu vizita preşcolarilor care s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului “Suntem mici, dar mari în fapte”, încheiat între Şcoala “Avram Iancu” şi Grădiniţele nr. 1, 2, 6, 7 si Grădiniţa Emanuel din Alba Iulia. Însoţiţi de doamnele educatoare, copiii au vizitat spaţiile şcolare şi expoziţiile cu obiecte realizate de elevii şcolii, au participat la diverse activităţi şi workshopuri, alături de elevii claselor a IV-a, care i-au întâmpinat cu cântece, ghicitori, jocuri didactice, dulciuri şi obiecte confecţionate special pentru aceştia.
Activitatea de promovare a şcolii a continuat şi sâmbătă, 30 martie, ocazie cu care părinţii şi copiii acestora au asistat la o prezentare în imagini a şcolii, au purtat discuţii cu conducerea şcolii, cu învăţătoarele de la clasele pregătitoare şi I, apoi au vizitat şcoala. La acest eveniment au fost invitaţi să participe şi părinţii elevilor din clasa pregătitoare care au împărtăşit experienţa lor părinţilor interesaţi, precum şi avantajele oferite de şcoala Avram Iancu: condiţii de învăţare la standarde europene, cursuri numai de dimineaţă, programul “Şcoala după şcoală”, studierea limbilor engleză şi germană, precum şi realizarea unor activităţi educative deosebit de atractive.
Pentru a facilita accesul la informaţiile privind oferta educativă , şcoala a pus la dispoziţia părinţilor site-ul scai.ro, pliante, afişe, fluturaşi privind înscrierea în învăţământul primar.
Prin aceste activităţi, cadrele didactice ale şcolii au dorit să vină în întâmpinarea părinţilor care încearcă să găsească o şcoală de referinţă pentru copiii acestora”, se arată într-un comunicat remis presei de prof. Dana Slevaş, directorul instituției de învățământ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii