Război pe strada… Păcii din Alba Iulia
Sâmbătă spre duminică, la 10 minute după miezul nopţii, poliţiştii albaiulieni au intrat în alertă după ce au fost sesizaţi că un grup de bărbaţi aruncă cu pietre şi sparg geamurile la mai multe case de pe strada Păcii, din zona bibliotecii Batthyaneum. Până la sosirea echipajelor de poliţie, băieţii harnici distruseseră deja geamurile la şase case. A fost identificat unul dintre principalii suspecţi, în persoana lui P.C.R., în vârstă de 34 ani, din Alba Iulia. Cercetările au fost extinse, fiind identificaţi toţi suspecţii: P.C.R., în vârstă de 34 ani, P.V.D., de 29 de ani şi G.M.I., de 27 de ani, toţi trei din Alba Iulia. Aceştia, după ce au plecat de la un club din Alba Iulia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au apucat să spargă geamurile caselor de pe strada cu pricina, profitând de faptul că în zonă se lucrează la infrastructura rutieră iar pietre au găsit din belşug. Doi cetăţeni revoltaţi, respectiv O.Z. şi B.G.I., ambii de 40 de ani, din municipiul Alba Iulia, locatari în zonă, au ieşit în faţa imobilelor cu intenţia de a fotografia persoanele în cauză, împrejurare în care au fost loviţi de recalcitranţi, suferind leziuni corporale. De asemenea, lui O.Z. i-a fost sustras aparatul foto, în valoare de 1800 lei.
Unul dintre scandalagii, G. M. I., nu a fost găsit la domiciliu. P.C.R. şi P. V. D. au fost depistaţi şi reţinuţi, fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, lovire, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri. Propunerea nu a fost însuşită de instanţa de judecată, faţă de P.C.R. şi P.V.D. fiind luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor
PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor Pe măsură ce pensionarii din România așteaptă cu interes detalii despre recalcularea pensiilor și eventualele creșteri, Casa Națională de Pensii Publice oferă informații importante despre veniturile nepermanente incluse în acest proces. Citește și: Noua lege a Arhivelor Naționale adoptată tacit: Casa Națională de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3