Volksbank ne informează: ”Decizie favorabilă băncilor la Tribunalul Alba, pe tema comisioanelor la credite”
În urma publicării articolului ”Volksbank Alba dată în judecată de sute de clienți”, am primit pe mail-ul redacției ziarulunirea.ro o înștiințare, din partea reprezentanților Volksbank, care precizează că ”în tot mai multe procese, instanțele se pronunță în favoarea băncilor. Este vorba de dosarele în care clienții cu credite au dat băncile în judecată pe tema redenumirii comisionului de risc în comision de administrare”.
Potrivit comunicatului de presă, la Tribunalul Alba, există cel puțin 4 sentințe care păstrează comisionul de administrare:
Tribunalul Alba s-a pronunțat în Decembrie 2012 în dosarul 2474/176/2012, în cazul unor clienți care au dat Volksbank în judecată solicitând restituirea sumelor aferente comisionul de risc, devenit ulterior comision de adminstrare, în cadrul unui contract de credit. Tribunalul Alba a confirmat legalitatea comisionului de administrare și a refuzat cererea clienților de rambursare a acestuia.
“Împrejurarea semnării de către clienți a actului adițional, ulterior încheierii actului inițial de împrumut, presupune implicit negocierea acestuia. Astfel, nu se pune problema aplicării Legii 193/2000, care impune declarearea unei clauze ca abuzive condiționat de lipsa negocierii”, se arată în sentința din dosarul menionat mai sus.
Judecătorii au apreciat că semnarea actului adițional angajează responsabilitatea clienților, deoarece aceștia au avut reprezentarea reducerii costului total al creditului și au acceptat oferta băncii, chiar în condițiile menținerii comisionului de administrare.
Prin decizia pronunțată, Tribunalul apreciază că este legală introducerea unui comision de administrare a creditului, care a înlocuit comisionul de risc, iar clienții nu au dreptul la restituirea sumelor aferente acestui comision. Volksbank România a fost reprezentată în acest caz de avocatul Marius Costinaș.
*Descrierea cazului
Soții CG și EG au contractat în toamna lui 2007 un credit în franci elvețieni, pentru care se percepea, lunar, un comision de risc. În toamna lui 2010, în urma intrării în vigare a OUG50/2010, contractul iniţial a fost modificat prin două acte adițional, introducându-se un comision de administrare în locul celui de risc. În 2012, clienții au dat banca în judecată, solicitând anularea și restituirea comisionului de risc și a celui de administrare. Au câștigat în prima instanță, însă Tribunalul Alba- instanța superioară – a decis să anuleze în parte sentința inițială, apreciind că perceperea comisionului de administrare este legală, iar modificarea contractului prin actul adițional demontrează că a existat negociere.
“Doar o clauză care nu a fost negociată direct și individual cu consumatorul va fi considerată abuzivă, iar actul adițional a fost neociat de această dată. Apoi, nici condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu există în cazul actului adițional, pentru că, imediat după semnarea acestuia, se reduc costurile lunare ale creditului pentru client, ca urmare a reducerii DAE”, se arată în motivarea sentinței.
Pe lângă acest caz, la instanțele din Alba există și alte sentințe favorabile Volksbank, de exemplu în dosarele 1730/176/2012 și 1512/298/2012.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii