FOTO-VIDEO Alba Mall: Senzaţional! Mentalistul Cristian Gog le-a citit gândurile albaiulienilor
Mentalistul şi iluzionistul Cristian Gog, câştigătorul concursului de televiziune „Românii au talent” s-a aflat vineri, 25 ianuarie, la Alba Iulia. Acesta a susţinut un impresionant spectacol de iluzionism, la Alba Mall, în cadrul unui eveniment de lansare de carte a unchiului său, poetul Dumitru Mălin. Mentalistul a reuşit să-i fascineze de-a dreptul pe cei din sală, iluzionându-i cu o serie de trucuri şi lăsându-i cu gura căscată pe majoritatea dintre ei. Gog a ghicit fără niciun fel de dificultate cărţi ascunse, cifre, versuri, a citit gândurile spectatorilor şi a rupt linguri …cu puterea minţii.
La începutul spectacolului, Cristian a lăsat un „plic misterios” undeva jos în sală, unde putea fi văzut de toţi cei prezenţi, nespunând exact ce urmează a se întâmpla cu acesta, doar că publicul o să afle la sfârşitul evenimentului. „S-ar putea să mă vedeţi în timpul spectacolului făcând nişte gesturi aiurea, dar să ştiţi că nu sunt nebun”, a declarat acesta după ce a pus plicul jos, şi a trecut la fapte.
Cristian i-a spus unui spectator să se gândească la un număr. El a a scris la rându-i un număr pe o bucată de hârtie, după care a pus pixul jos. Impresionant, numărul scris pe hârtie a fost chiar cel la care s-a gândit şi l-a rostit spectatorul. (Să fi fost înţeleşi? N-aş prea crede…)
De asemenea, printre numerele prezentate de el, a fost unul în care a reuşit să îndoaie o lingură cu puterea minţii la aproape 90 de grade, ajungând, în final, chiar să o rupă. (Şi nu era de plastic sau de lemn, chiar era de metal). Un alt moment care i-a fascinat pe albaiulieni l-a reprezentat tăierea unui articol de ziar la comanda unui spectator, căruia i-a pus în faţă un plic. Când spectatorul a zis stop, Cristian a tăiat articolul, iar prima frază de pe foaia care a căzut, pe care a citit-o spectatorul (o doamnă) din sală, era chiar fraza scrisă pe hârtia din plicul respectiv. Un alt moment interesant a fost ghicirea unor cărţi pe care le-a extras un spectator dintr-un pachet de cărţi de joc. După ce spectatorul a extras câteva cărţi, Cristian i-a cerut pe rând câte o carte, spunându-i să-i dea spre exemplu „3 de pică” sau altele, ghicindu-le pe toate cele care le avea în mână.
Cel mai impresionant „număr” din cadrul spectacolului a fost cel cu plicul misterios, asupra căruia revin acum. La final, a venit momentul în care mentalistul din Baia de Arieş a trebuit să arate publicului ce se află în acel plic misterios. În urma unor operaţii matematice, cu cifrele tastate pe un calculator de trei spectatori din sală a rezultat numărul 4683, 682 al cărui corespondent pe tastatura unui telefon mobil a fost cuvântul „Inventar”… la viaţă, chiar titlul de carte al unchiului său, Dumitru Mălin, aflat scris pe foaia din plicul misterios.
După încheierea spectacolului, zeci de fani albaiulieni au primit autografe şi s-au pozat cu mentalistul Cristian Gog.
Pentru cei ce nu au auzit încă de isprăvile mentalistului Cristian Gog, precizăm faptul că a devenit câştigătorul concursului „Românii au Talent”, desfăşurat anul trecut, provocându-şi în direct, asistat pe monitorul unui computer, un stop cardio-respirator, timp de peste 20 de secunde. Numărul său a făcut senzaţie imediat în presa internaţională, The Sun numind materialul „Omul care şi-a oprit inima pentru a câştiga Românii au Talent”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii