Modernizarea parcului „Avram Iancu” din Blaj se apropie de sfârşit
Autorităţile publice locale vor încheia lucrarea de modernizare a celui mai mare parc din Blaj în aproximativ o lună. Amplasat în zona centrală a municipiului, Parcul “Avram Iancu” a fost reabilitat după ideea câştigătoare rezultată în urma unui concurs de soluţii. Varianta de amenajare aleasă cuprinde: realizarea unui loc de joacă atractiv pentru copii, amenajarea unei fântâni arteziene, montarea de bănci, coşuri de gunoi şi cişmele cu apă potabilă, construirea unei tribune cu bănci pentru părinţi, spaţii administrative, sistematizarea şi modernizarea lacului, montarea a 17 aparate de fitness în aer liber şi a 3 mese de ping-pong, amenajarea spaţiilor verzi şi construirea unui gard împrejmuitor. De asemenea prin construirea unui foişor edilii îşi doresc să ofere blăjenilor atât un spaţiu pentru organizarea unor spectacole în aer liber dar iau în considerare pe viitor chiar oficierea căsătoriilor în timpul anotimpului cald. Primăria are în vedere şi o mai bună punere în valoare a „Stejarului lui Avram Iancu”, adevărat monument al naturii, vechi de peste 600 de ani, ce este adăpostit de parc.
Proiectul de modernizare a parcului a mai cuprins şi componenta de extindere a sistemului de iluminat public. De asemenea au fost refăcute aleile şi zonele de acces spre parc, începând cu intrarea dinspre Bulevardul Republicii. „Administraţia publică locală va continua şi pe viitor să pună amenajarea parcurilor şi a spaţiilor verzi pe primul loc în strategia de dezvoltare urbanistică şi edilitară. Pe agenda Primăriei în următorii 2 ani se mai află crearea de noi parcuri în zona Grupului Şcolar „Timotei Cipariu” şi pe Câmpia Libertăţii spre Grădina Botanică, şi modernizarea celor deja existente la Mănărade şi pe strada Petofi Şandor”, declară primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Primăria Blaj a investit major în ultimii ani în proiecte de dezvoltare şi modernizare a spaţiilor verzi. În prezent se mai derulează un alt proiect de reabilitare a parcului din zona centrului istoric iar anul trecut în toamnă a fost înfiinţată o grădină publică în spatele Catedralei Ortodoxe „Sfânta Maria”. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918