Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor

După măreaţa şi strălucita zi a Învierii, Arhiereul, Învăţătorul şi Mântuitorul nostru, a mai zăbovit pe pământ 40 de zile, timp în care S-a arătat lumii în zece ipostaze diferite, spre a se lămuri şi credinţele cele mai îndoielnice, că moartea a fost biruită şi viaţa a triumfat. În acest interval, Iisus le-a dat apostolilor îndrumările de lipsă în vederea răspândirii Cuvântului Sfânt, tuturor oamenilor, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim. Înainte de despărţire, după ce i-a asigurat că nu-i va lăsa singuri „i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca XXIV, 50-51). Se pune aici un punct imaginar misiunii apostolice a Mântuitorului în lume, care însă nu se va încheia, nici nu se va întrerupe, ci se va face doar o predare de ştafetă către Duhul Sfânt „pe care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce V-am spus Eu” (Ioan XIV, 26).
În şedinţa extraordinară a Sfântului Sinod din 11 aprilie 1921, s-a luat în discuţie problema „sărbătorilor religioase, naţionale, aniversările familiei Regale… şi s-a fixat serbarea eroilor în ziua Înălţării Domnului” (Arhiva Sf. Sinod, Dosar 159/1921, fila 20). De atunci praznicul Înălţării şi Ziua Eroilor au o zi comună de prăznuire. Eroii adevăraţi sunt cei mai viteji bărbaţi răsăriţi din trupul ţării: modeşti, curajoşi, jertfelnici până la sacrificiul suprem, răbdători de frig, de arşiţă, de foame, de sete, de dor după zburdălniciile tinereţii pe care le- au lăsat în sătucul de departe, iar ei s-au dus să dea piept cu moartea ce stă cu mâna pe trăgaci şi-i pândeşte la orice cotitură, nu o zi sau două, ci ani şi ani de zile, pentru foarte mulţi ziua eliberării şi a întoarcerii la vatră refuzând să mai apară. Pilda de jertfă a unor astfel de eroi căzuţi şi îngropaţi în tranşeele morţii, dar şi ale nemuririi, ne silesc pe cei rămaşi acasă să ne plecăm frunţile şi ochii spre glia sfinţită cu sângele şi viaţa lor curmată prea devreme. Întăriţi de credinţa şi nădejdea în Dumnezeu dar şi în cauza pentru care luptau, s-au găsit eroi căzuţi cu arma într-o mână şi cu crucea în mâna cealaltă rămasă neputrezită.
Eroismul românesc a scris cu vârful baionetei nemuritoare „pagini de glorie sângeroasă – scrie un participant la primul război mondial – arătând lumii câtă vlagă se poate găsi într-un popor, care-şi apără graniţele lui naţionale şi fiinţa lui sufletească. Căci acesta este războiul pe care-l ducem noi pentru întregirea ţării şi pentru apărarea civilizaţiei creştine”. Vom încheia acest sumar material cu un fragment din cuvântul părintelui Nazarie, conducătorul spiritual al preoţilor de Campanie (I Război Mond.), – rostit la înmormântarea preotului martir N.Armăşescu din Tomşani (Vâlcea), rănit mortal pe câmpul de luptă, decedat la Spitalul Colţea şi înmormântat la cimitirul Ghencea: „Biata soţie poate că nici n-a primit încă vestea crudei încercări şi înconjurată de micuţii săi, va fi împletind de zor, cot la cot cu femeile din sat, ciorapi pentru vitejii care luptă pe crestele Carpaţilor… Nu ne putem închipui altfel pe gospodina preotului Armăşescu. Şi dacă…un vis urât o va fi făcut să tresară în somn, atunci, când bravul ei soţ va fi respirat pentru ultima oară, sărmana femeie îşi va fi zis, poate, că soţul ei este aproape şi va fi gândind să dea şi pe acasă. Cu zâmbet pe buze va fi împărtăşit dimineaţa, copilaşilor şi tovarăşilor ei de căsnicie, nu atât visul însuşi cât dulcea lui tălmăcire.
Dormi în pace, deopotrivă de vrednic martir şi ostaş al lui Hristos şi al Patriei, care, continuu, în biserică, în şcoală şi în fruntea vitejilor, pe câmpul de război, ţi-ai dat sufletul întru nădejdea vieţii veşnice şi răsplătirii neamurilor. Te vor răzbuna aceia pe care tu i-ai format!” Sanguis martirum, semen gentis Romanae! = Sângele martirilor, este sămânţa naţiei române!
Veşnică odihnă şi neştearsă recunoştinţă nebiruiţilor eroi români, care pe lângă izbânda repurtată prin ani grei de veghe, de luptă şi de neodihnă şi-au lăsat zălog pe câmpul de bătaie viaţa lor întreagă, întorcându-se acasă nu un falnic erou cu pieptul greu de medalii şi decoraţii, ci un petec de hârtie pe care scrie scurt: Erou român, căzut la datorie!
Preot Petru PINCA, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI