CSU Alba Iulia s-a calificat în semifinalele Cupei României la baschet, după dublă victorie cu CSBT Alexandria
După a doua victorie obţinută astăzi, în sala Universităţii „1 Decembrie 1918” în faţa formaţiei CSBT Alexandria, CSU Alba Iulia a realizat cea mai importantă performanţă de până în prezent din istoria clubului şi s-a calificat în semifinalele Cupei României. Echipa condusă de Tomas Bilek s-a impus cu scorul 65-54 (17-14, 20-14, 16-8, 12-18).
Albaiuliencele au început tare, s-au distanţat foarte facil (17-2), însă ulterior cursa de urmărire a vizitatoarelor a dus la o răsturnare de scor (17-20), un simplu foc de paie pentru că ulterior lucrurile au intrat în normal şi CSU a condus în permanenţă. Punctele au fost marcate de Becca Tobin – 27, Amanda Thompson – 12, Ekaterina Abramzon – 7, Alexandra Uiuiu- 6, , Tereza Brantlova – 5, Eniko Laza – 4, Ildiko Nagy – 2, Jovana Vukoje – 2. „Suntem mulţumiţi pentru această primă calificare în semifinalele Cupei României, din palmaresul clubului. A fost o dublă manşă dificilă, prin prisma oboselii celor două zile consecutive de jocuri. M-au satisfăcut prestaţiile echipei, mai ales în a doua confruntare, pe faza defensivă„, a declarat Tomas Bilek.
În primul meci, cel de ieri, studentele din Cetatea Marii Uniri s-au impus lejer, cu 86-71 şi au făcut primul pas spre faza superioară a întrecerii, unde după toate probabilităţile adversarele vor fi ICIM Arad, CS Târgovişte şi ACS Sf. Gheorghe.
*Moment inedit, un spectator a pătruns în teren!
Pe durata primului sfert, a existat un moment rar întâlnit într-o sală de baschet: un spectator a pătruns pe suprafaţa de joc, tocmai în timpul unui atac al gazdelor. Neperturbat, fanul a traversat terenul, fără griji sau stres, pe la centru pentru a… discuta cu o persoană aflată în tribună, în partea opusă. „Ieşirea din scenă” s-a produs în acelaşi mod şocant, „de-a latul” sălii, de data aceasta însoţit de arbitrul Cosmin Prişcă (Mediaş). În acest context, să precizăm că partida a fost vizionată de primarul Blajului, Gheorghe Rotar, însoţit de Sergiu Ştefănescu (aflaţi în premieră la o confruntare de baschet), alături de alţi politicieni locali precum Ion Dumitrel, Florin Roman sau Clement Negruţ.
*”Bilek va fi antrenorul nostru şi în retur”, a declarat Daniel Breaz
Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, Daniel Breaz a salutat prima calificare în semifinalele Cupei României a formaţiei albaiuliene. „Este o bucurie pentru noi că am reuşit această performanţă. Momentan suntem şi pe locul 4 în campionat, dar în play-off ne dorim să ajungem mai sus”, a spus Breaz, care a comentat şi situaţia existentă în sânul clubului. „N-au fost probleme în echipă sau tensiuni pe banca tehnică. Începutul campionatului a fost unul cu meciuri foarte grele şi a durat până s-au închegat relaţiile de joc. Antrenorul Tomas Bilek va continua şi în retur pentru că face treabă. Eventualele plecări din lot sau transferuri aparţin exclusiv antrenorilor, deşi eu susţin că şi în actuala componenţă echipa poate lua medalie”, a conchis Daniel Breaz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii