Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

Casa lui Moș Crăciun își deschide astăzi porțile, în Piața Cetății

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Primăria municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba organizează în acest an evenimentul „Alba în Magia Crăciunului” în zona interioară a Cetăţii Alba Carolina. Astfel, începând din această seară Piaţa Cetăţii şi Sala Unirii  se transformă în casa lui Moş Crăciun iar organizatorii vă invită în această seară, de la ora 19.00, la un spectacol de lasere care va marca deschiderea Festivalului Iernii.

Show-ul va fi încadrat de întâlnirea cu spiriduşii moşului şi începerea activităţii „Poştei lui Moş Crăciun”. Evenimentul de final al primei zile de festival, va fi un concert susţinut de Antinia lângă jilţul lui Moş Crăciun.

Vizitatorii vor avea la dispoziţie un târg cu podoabe decorative specifice acestei sărbători, cadouri personalizate, brazi, jucării, produse alimentare, produse tradiţionale (cozonaci, prăjituri, turtă dulce), băuturi și orice altceva şi-ar mai putea imagina.

Un prilej de bucurie şi de mare satisfacţie atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari îl reprezintă patinoarul amplasat în Piața Cetății. Acesta va fi inaugurat vineri 14 decembrie.

Surprizele de Crăciun vor continua pe parcursul săptămânilor viitoare între 10 și 23 decembrie. În fiecare zi din săptămână cei mici, dar și cei mari, vor putea participa la atelierele de fabricat turtă dulce sau decoraţiuni de Crăciun în Sala Unirii, la întâlnirea cu fanfara lui Moş Crăciun sau la concertele eveniment dedicate marii sărbători. Echipe de colindători, spiridușii lui Moș Crăciun și alte personaje de poveste vor împânzi Piața Cetății pe parcursul Festivalului Iernii „Alba în Magia Crăciunului”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia City Race 2024: Care este procedura de ridicare a kiturilor de participare pentru adulți

Bera Larisa

Publicat

în

Alba Iulia City Race 2024: Care este procedura de ridicare a kiturilor de participare pentru adulți Alba Iulia City Race 2024 va avea loc sâmbătă, 28 septembrie. Concursul va purta concurenții pe dealul Mamut, prin impresionanta cetate Alba Carolina, prin ”Cealaltă Capitală”, dar și prin orașul Alba Iulia și va avea cinci curse diferite, una […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea