Radu Coclici: Cetatea Aiudului merită să fie pusă în valoare
Cetatea Aiudului este cel mai important obiectiv turistic din Aiud. Din păcate, ani de-a rândul a fost ignorat de guvernele care s-au perindat, astfel că abia acum se fac primele lucrări de reparaţii din ultimii 30 de ani. Reabilitarea cetăţii nu înseamnă doar reabilitarea unui monument istoric, ci va oferi şansa municipiului de a deveni o destinaţie turistică de prim rang.
La Aiud, cercetările arheologice au relevat existenţa unei aşezări daco-romane din secolul III, peste care ulterior a fost înălţată o fortificaţie de pământ. Peste această fortificaţie a fost ridicată cetatea, în două faze. Cercetările arheologice au descoperit prima fază ca având loc în secolul XIV. Aceste date intră în contradicţie cu tradiţiile locale săseşti, care indică ridicarea cetăţii înainte de marile invazii ale tătarilor din 1241, dar nu a putut fi confirmată această ipoteză. În prima fază, cetatea era de fapt o biserică fortificată, similară multor alte biserici fortificate transilvănene. A doua fază de construcţie a Cetăţii Aiudului a avut loc în perioada secolelor XVI-XVII. Forma actuală a cetăţii a fost definită în cea de-a doua fază de construcţie, când zidurile au fost extinse. Planurile de reabilitare a cetăţii sunt mai vechi. Mai precis, din septembrie 2008, când consilierii locali au aprobat, la iniţiativa primarului Mihai Horaţiu Josan, studiul de fezabilitate al investiţiei, estimat la o valoare totală a lucrărilor de aproximativ 20 de milioane de lei. A urmat un lung şir de discuţii şi intervenţii la ministerele de resort, dar fără rezultat. Aiudul nu a primit bani nici măcar pentru intervenţiile urgente la zidurile cetăţii. Primăria a încercat să obţină finanţarea necesară pentru reabilitarea Turnului Măcelarilor şi pe un proiect lansat de Ambasada SUA, dar cererea a fost respinsă din cauză că ambasada era interesată să finanţeze integral proiecte care vizau obiective culturale, istorice, iar valoarea totală a lucrărilor prevăzute pentru cetatea din Aiud era mult prea mare. În tot acest timp, municipalitatea a insistat cu consecvenţă în scopul obţinerii fondurilor necesare proiectului de reabilitare a cetăţii. Direcţia Tehnică de Restaurare a Monumentelor Istorice, din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, a dat un răspuns favorabil abia anul trecut, când a comunicat primăriei că proiectul tehnic “Reabilitarea Cetăţii Aiudului” a fost înaintat Ministerului Culturii şi Patrimoniului, în vederea avizării şi a fost inclus în Programul Cultural Pilot 2011-2012, pentru finanţarea lucrărilor. Documentaţia tehnică vizează reabilitarea zidului de incintă cu 8 turnuri pe diverse planuri poligonale, Castelul princiar Bethlen, înglobând turnul porţii, cu intrarea principală în incintă şi clădirile din exteriorul cetăţii, alipite zidului de incintă. Primele lucrări care vor fi executate sunt cele de intervenţie de maximă urgenţă asupra clădirilor din ansamblul cetăţii, ţinând cont de starea avansată de degradare a unor părţi din structura de rezistenţă şi pentru care a fost alocată suma de un milion de lei, urmând ca restul de 19 milioane de lei să fie alocate în anii următori.
Alături de primarul Mihai Horaţiu Josan voi face toate demersurile pentru ca municipalitatea să primească toate fondurile de care are nevoie, astfel încât Cetatea Aiudului să devină o atracţie turistică de calibru. Îmi doresc ca oraşul să se poată dezvolta graţie turiştilor şi investitorilor care vor veni aici.
Radu COCLICI, candidatul USL la
Camera Deputaţilor în
Colegiul Aiud – Ocna Mureş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 5 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului