Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba îşi doreşte să acceadă în categoria a II-a de clasificare
Peste 70% dintre direcţiile de sănătate publică au transmis Ministerului Sănătăţii rapoartele cu propunerile de clasificare în funcţie de competenţă a unităţilor sanitare. Pe baza acestor documente Ministerul Sănătăţii (MS) va aproba categoria în care spitalul va fi clasificat. Conform legislaţiei, până la 1 iunie, data intrării în vigoare a noului contract-cadru, toate unităţile sanitare trebuie clasificate, în funcţie de competenţă, într-una din cele 5 categorii. Unităţile spitaliceşti din ţară şi implicit de la noi din judeţ au avut obligaţia de a solicita, până la sfârşitul săptămânii trecute, în scris, direcţiilor de sănătate clasificarea în noile condiţii. Cererea unităţilor trebuia însoţită de o fişă de autoevaluare de a cărei corectitudine şi realitate a datelor înscrise răspunde managerul unităţii solicitante. În ceea ce priveşte solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, conducerea a cerut încadrarea celei mai mari unităţi sanitare din Alba în categoria a II- a, nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate, cu toate că în momentul de faţă spitalul se poate încadra doar la categoria a III-a. „Am solicitat încadrarea în categoria a II-a, însă nu îndeplinim condiţiile de cercetare şi colaborare cu universităţi de specialitate, motiv pentru care am realizat un plan de conformare”, ne-a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Nicoleta Coşarcă. Rămâne de văzut dacă Ministerul Sănătăţii va accepta acest plan de conformare, adică dacă va da posibilitatea unităţii sanitare să îşi rezolve lipsurile.
Direcţia de Sănătate Publică Alba (DSP) a finalizat cererile pentru clasificarea unităţilor sanitare şi le-a înaintat pentru validare şi aprobare celor de la MS în cursul zilei de miercuri 11 mai. „Noi am propus încadrarea spitalelor din Alba în categoriile III, IV şi V, sugestiile noastre urmând să fie analizate de cei de la Ministerul Sănătăţii”, ne-a precizat directorul DSP Alba, dr. Horea Timiş. Pe baza documentelor transmise Ministerul Sănătăţii va aproba categoria în care spitalul va fi clasificat. Clasificarea va avea un rol esenţial în elaborarea propunerilor de modelare a finanţării spitalelor, pe nivele de competenţă şi performanţă, şi pentru planificarea achiziţiilor de aparatură medicală. Dacă propunerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba nu va fi acceptată, ci se va merge pe varianta DSP Alba, unităţile sanitare de la noi din judeţ vor fi cu nivel de competenţă limitat – spitale care asigură servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative (categoria V); nivel de competenţă bazal – spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate (categoria IV) şi cu nivel de competenţă mediu – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate (categoria III). (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918