Consiliul Judeţean Alba a cumpărat sediul Proiect Alba la superofertă – 600.000 euro
*Doina Harda a acţionat tardiv şi nu a reuşit blocarea executării silite
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a scos la executare silită sediul Proiect Alba SA în vederea recuperării datoriilor, în cunatum de aproximativ 1.400.000 de lei, pe care societatea de proiectare, arhitectură şi urbanism le-a acumulat către bugetul de stat. După ce la primul şi al doilea termen de licitaţie nu s-a prezentat nimeni, astfel încât de la preţul cerut iniţial de 5.502.800 de lei, adică aproximativ 1,2 milioane de euro, s-a ajuns azi, după scăderea din valoarea calculată iniţial a câte 25% la fiecare neadjudecare, la suma de 2.751.400 de lei, respectiv la jumătate. Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a declarat pentru ziarul Unirea că banii există în buget, prinşi la capitolul „achiziţii”. Suma poate fi virată în câteva zile, imediat ce consilierii judeţeni îşi vor da acordul privind această achiziţie. După expirarea termenului de contestaţii va fi convocată o şedinţă extraordinară a CJ Alba, cel mai probabil la sfârşitul acestei săptămâni. Cât priveşte viitoare destinaţie a imobilului, Ion Dumitrel a declarat: „CJ Alba nu are spaţii, va trebui să rezolvăm problema spaţiilor pentru unele dintre instituţiile subordonate. O variantă ar fi ca în sediul nou achiziţionat să mutăm Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, iar în locul acesteia să mutăm una dintre secţiile Spitalului Judeţean Alba. Totodată, la Proiectări putem muta şi sediul Centrului de Cultură Augustin Bena. Căutăm spaţii şi pentru unele dintre serviciile CJ Alba având în vedere că noi trebuie să eliberăm cât mai repede posibil spaţiul de la parterul Palatului Administrativ care aparţine Curţii de Apel Alba Iulia”. Totodată, preşedintele CJ Alba a spus că actualii chiriaşi din sediul S.C. Proiect Alba vor trebui să se mute pentru că „nu am luat spaţiul ca să-l dăm în chirie”.
La licitaţia de marţi, 30 octombrie, s-a prezentat doar Consiliul Judeţean Alba, care în absenţa oricărei contraoferte a reuşit să cumpere unul dintre cele mai reprezentative clădiri din Alba Iulia cu doar aproximativ 600.000 de euro. Totuşi, a existat o încercare de a bloca licitaţia, când directorul general al Proiect Alba SA s-a prezentat la sediul DGFP Alba invocând suspendarea licitaţiei având în vedere procedura de insolvenţă pe care a solicitat-o instanţei împreună cu asociaţia salariaţilor. Totuşi, conducerea judeţeană a ANAF a respins această cerere motivând că nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se decidă intrarea în insolvenţă a debitoarei, doar solicitările pe care aceasta le-a făcut către Tribunal. Primul termen în dosarul înregistrat la instanţă a avut loc în 26 octombrie însă s-a soldat cu o amânare. În paralel, tot la Tribunalul Alba se judecă dosarul în care S.C ATTA Affairs SRL a cerut insolvenţa firmei de proiectare.
Din informaţiile noastre şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi-a dorit să participe la licitaţia de adjudecare a sediului Proiect Alba SA, pe care dorea să îl transforme în campus universitar. Surprinzător însă, un telefon primit de la Ministerul Educaţiei a blocat orice intenţie de dezvoltare în Alba Iulia a facultăţilor de mecanică sau construcţii de maşini. Este curios faptul că deşi atunci când s-a aflat despre scoaterea la vânzare a sediului fostului institut de proiectări din judeţ au existat, la nivel declarativ, foarte multe intenţii de a fi cumpărat, nimeni nu s-a prezentat la cele două termene anunţate public. Dacă s-ar adeveri că o autoritate publică ar fi împiedicat pe oricine să-şi depună oferta la DGFP, astfel încât preţul de cumpărare să scadă cu 50% şi să se poată face achiziţia la acest preţ, faptul ar reprezenta un amestec în interesele economice private, ar fi un abuz în serviciu împotriva intereselor unei companii private, inclusiv a Proiect Alba SA, care îşi vede cel mai de preţ activ înstrăinat la jumătate din preţul calculat iniţial. Ar fi şi un abuz împotriva intereselor angajaţilor Proiect Alba SA care au de recuperat salariile neplătite de multe luni sau chiar şi ani. La fel, ar fi un abuz împotriva intereselor oricăror creditori privaţi sau furnizori neplătiţi, care nu vor reuşi să împartă ceea ce va rămâne după scăderea datoriilor la bugetul de stat pe care Proiect Alba le avea. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi