FOTO: Volei Alba Blaj – Tomis Constanţa 0-3 la volei feminin *Campioana a învins în „Mica Romă”
Nou-promovata în elita voleiului românesc, Volei Alba Blaj a pierdut meciul de astăzi, împotriva campioanei Tomis Constanţa, care s-a impus cu scorul de 3-0 (25-16, 25-16, 25-18).
Sala „Timotei Cipariu” a fost luat cu asalt de peste 700 de spectatori, acest eveniment sportiv de seamă făcând ca mulţi suporteri să rămână pe afară. Echipa condusă de Marius Macarie a încercat să dea o replică cât mai bună mult mai galonatei oponentă, o adevărată selecţionată mondială, echipă participantă în Liga Campionilor. „Am jucat foarte foarte prost pe preluare şi asta ne-a costat. Trebuie să trecem peste, să ne adunăm şi să îmbunătăţim compartimentul care nu a mers. Tomis nu mi s-a părut o echipă invincibilă, dar probabil că a contat acel eşec recent cu Dinamo şi-au vărsat frustrarea pe noi. Spectatorii au fost extraordinari, au stat mereu lângă echipă indiferent de scor şi se cuvine să le mulţumim pentru dovada de ataşament„, a declarat antrenorul Marius Macarie.
Cu toate că gruparea blăjeană a suferit primul eşec de la înfiinţare, Volei Alba Blaj s-a ridicat la înălţimea celui mai important joc din istorie, în setul al treilea unul echilibrat agăţându-se de constăncence, care în cele din urmă au avut nevoie de aproximativ 80 de minute pentru a învinge. „Atât s-a putut astăzi, să fim realişti. O atmosferă excelentă, trebuie să ţinem capul sus şi să mergem mai departe. Echipa a încercat, însă am dat peste o forţă deosebită”, a declarat Sergiu Ştefănescu. De altfel, după joc, suporterii blăjeni şi-au întâmpinat cu aplauze favoritele.
Pentru Volei Alba Blaj au evoluat Alice Kapelovies, Adriana Dudnic, Bojana Stojkovic, Marija Sandic, Roxana Lupu, Alexandra Ciontoş, Laura Mastahac, Alexandra Ciontoş, Irina Alexandru.
În runda viitoare, conjudeţenele vor evolua în deplasare cu Medicina Tg. Mureş.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci