Duminică, meciul anului în „Mica Romă”: Volei Alba Blaj – Tomis Constanţa
Duminică, 21 octombrie, cu începere de la ora 11.00, în sala „Timotei Cipariu” din Blaj se va disputa meciul (transmis în direct pe DigiSport) contând pentru etapa a 3-a a Diviziei A1 la volei feminin între Volei Alba Blaj şi campioana României, Tomis Constanţa.
Acest regal sportiv reprezintă partida anului pentru „Mica Romă”, deţinătoarea titlului urmând să stea câteva zile la Blaj, într-un mini-cantonament (18-22 octombrie) înaintea plecării pentru jocul extern din Liga Campionilor.
Înfiinţată în anul 2004, CSV Tomis Constanţa a reuşit în scurta sa existenţă să adune deja două titluri de campioană (ediţia 2010-2011 şi ediţia 2011-2012) şi să câştige o Cupă a României (2011). Atât eventul, realizat în anul 2011 cât şi titlul recent sunt realizările cuplului de antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe.
De Darko Zakoc se leagă si ultima participare a reprezentativei Romaniei la Campionatul European de Volei din 2011 din Italia si Serbia unde a stat ca antrenor principal pe banca tehnică a naţionalei noastre. Imaginea echipei de pe malul Mării nu ar fi completă fără a aminti lotul valoros cu care a început acest sezon şi cu care va ataca ediţia din acest an a Ligii Campionilor, efectiv din care fac parte doar trei românce componente ale naţionalei României: Jasna Majstorovic, Joselyna Rodrigues, Tasha Holness, Natasa Sevarika, Mariana Vujovic (libero), Genesis Francesco, Meagan Ganzer, Dominique Lamb, Diana Neaga – Calotă, Caudia Gavrilescu şi Cristina Cazacu.
Volei Alba Blaj a debutat foarte bine în Divizia A1 cu două victorii frumoase, 3-1 pe teren propriu cu Universitatea Craiova şi 3-0 în deplasare cu CSM Sibiu.
“Primim la Blaj campioana României, o echipă foarte puternică pe care o respectăm, dar de care nu trebuie să ne temem! Deşi va fi un meci foarte dificil, încercăm să dăm o replică cât se poate de bună unui adversar extrem de valoros. Este un moment de sărbătoare pentru localitatea noastră şi sper să-l onorăm cum se cuvine”, a precizat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Club Alba Blaj.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, nou antrenor: spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez, selecționerul României! Volei Alba Blaj s-a mișcat rapid după despărțirea de italianul Marco Musso și l-a instalat ca antrenor principal pe spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez (47 de ani), selecționerul reprezentativei feminine de volei a României! Aceste va debuta la noua sa formație tocmai în țara sa […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum 2 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 5 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 3 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui