Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Din noiembrie, bani mai mulți pentru mame – Legea privind majorarea indemnizației a fost promulgată de președintele Băsescu

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Președintele Traian Băsescu a promulgat astăzi legea care majorează indemnizaţia de creştere a copilului, la 85% din cuantumul venitului net.

Legea mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Sunt foarte bucuroasă că a fost promulgată legea şi în sfârşit s-a rezolvat şi problema mămicilor pentru că erau ultimele care au rămas fără să li se reîntregească drepturile pe care le-au avut. Legea intră în vigoare în momentul în care este publicată în Monitorul Oficial, iar banii vor fi primiţi în noiembrie pentru octombrie şi de acolo în fiecare lună„, a explicat Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Consecințe catastrofale pentru turism, în cazul eliminării voucherelor de vacanță: Industria ospitalității, pusă la pământ

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Consecințe catastrofale pentru turism, în cazul eliminării voucherelor de vacanță: Industria ospitalității, pusă la pământ Industria ospitalității se revoltă împotriva eliminării voucherelor de vacanță și acuză Guvernul României de lipsă de viziune: „în goana după cârpirea bugetului afectat de pomeni electorale gratuite, Guvernul României dă dovadă de lipsă de viziune și de înțelegere a mecanismelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea