Din noiembrie, bani mai mulți pentru mame – Legea privind majorarea indemnizației a fost promulgată de președintele Băsescu
Președintele Traian Băsescu a promulgat astăzi legea care majorează indemnizaţia de creştere a copilului, la 85% din cuantumul venitului net.
Legea mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.
„Sunt foarte bucuroasă că a fost promulgată legea şi în sfârşit s-a rezolvat şi problema mămicilor pentru că erau ultimele care au rămas fără să li se reîntregească drepturile pe care le-au avut. Legea intră în vigoare în momentul în care este publicată în Monitorul Oficial, iar banii vor fi primiţi în noiembrie pentru octombrie şi de acolo în fiecare lună„, a explicat Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică
Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]
4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale
4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]
Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi
Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi Premierul Ilie Bolojan apreciază că este nevoie de un audit la instituţiile publice. Citește și: Premierul Ilie Bolojan le sugerează bugetarilor nemulțumiți de tăierile de sporuri să lucreze la patron: „Există o cerere din partea economiei […]