Ana Maria Groza – locul 9 la Grand Prix-ul Sesto San Giovanni
A 54-a ediţie a Grand Prix-ului de marş de la Sesto San Giovanni, cuprins în calendarul IAAF a reunit în proba feminină 34 de mărşăluitoare, dintre care 24 au terminat cursa. Întrecerea desfăşurată duminică, 1 mai a fost câştigată de Olga Kaniskina (Rusia, campioana olimpică, mondială şi europeană), cu timpul de o oră 29 minute şi 32 secunde, urmată de Beatriz Pasqual (Spania) – 1:30.16 şi Ines Henriques (Portugalia) – 1:30.29. Prezentă pentru a 4-a în carieră la startul grandioasei întreceri din Italia, Ana Maria Groza (antrenor Horia Ştef), mărşăluitoarea legitimată la CS Unirea Alba Iulia (dublă legitimare cu CS Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) a încheiat traseul de 20 kilometri pe locul al 9-lea, cu rezultatul de 1:34.11, la 41 de secunde de baremul olimpic. Compatrioata sa Claudia Ştef s-a clasat pe poziţia a 5-a, cu timpul o oră 33 minute şi 7 secunde. Pe 21 mai, la Olhao (Portugalia) se va desfăşura Cupa Europei la marş, echipa României fiind formată din Claudia Ştef (CSM Craiova – CS Universitatea Reşiţa), Ana Maria Groza şi Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia – CS Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) şi Ana Maria Greceanu (Farul Constanţa).
„Este un rezultat bun, ţinând cont de pregătirea făcută, programul încărcat şi toţi factorii implicaţi în antrenament. Sunt mulţumită, mai ales că am înregistrat un progres ca timp, raportat la precedentul concurs de Grand Prix de la Dudince”, a spus Ana Maria Groza. Viitoarea întrecere atletică se va desfăşura în perioada 7-8 mai, la Cluj Napoca, Campionatele Naţionale Universitare, la care vor participa Ana Maria Groza, Simona Suciu, Mădălina Istrate şi Ana Rodean în proba de 5 km marş, iar Alina Boholţan în proba de 3000 metri alergare (toate legitimate la CSU Alba Iulia).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918