”Alba Iulia Music & Film Festival”, ziua a 3-a – Vezi ce nu trebuie să ratezi!
Cea de-a treia zi a evenimentului ce se desfășoară în aceste zile în Cetatea Carolina, ”Alba Iulia Music & Film Festival”, vă face o invitație de nerefuzat pentru că nu puteți rata proiecțiile filmelor ”Despre oameni și melci”, “The Shukar Collective Project“, “PINA” și “Mamma Mia”, dar nici concertele cu Laura Orian (7th Flower), Lights Out sau Grimus.
Seara se va încheia cu „Festival Party”, în spațiile RYMA, de unde nu vor lipsi muzica bună, distracția până dimineață și atmosfera prietenoasă.
Iată programul celei de-a treia zi de festival:
*Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 “PINA” – 2011, regia Wim Wenders
18.00 “Mamma Mia” – 2008, regia Phyllida Llyod
*Palatul Principilor
18.30 Concert 7th Flower
19.15 Concert LIGHTS OUT
20.00 “The Shukar Collective Project“ – 2009, regia Matei-Alexandru Mocanu
*Piaţa Cetăţii – Open Air
20.00 “Despre oameni și melci” – 2012, regia Tudor Giurgiu
22.00 Concert GRIMUS
*Party
23:00 Festival Party (Spaţiile RYMA)
*Comedia ”Despre oameni și melci”, regizată de Tudor Giurgiu, a stabilit deja un record, fiind filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori în primul weekend de la lansare. spectatorii se vor bucura de prestația unor actori români îndrăgiți precum Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu, dar și de interpretarea renumitului actor francez Jean François Stevenin și a fiului său, Robinson Stevenin. Scenariul îi aparţine lui Ionuț Teianu, mutat în Franța din 1991, după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar muzica este compusă de Vlaicu Golcea.
”Despre oameni şi melci este un film despre nedreptatea pe care o aduce cu ea libertatea. Este povestea unei utopii într-o lume pragmatică şi cinică. Este, în acelaşi timp, povestea a două lumi care se întâlnesc : România şi Franţa. Două lumi care se ignoră reciproc şi care nu cunosc despre cealaltă decât clişee. Două lumi reprezentate de personaje provinciale, ale căror referinţe culturale sunt Julio Iglesias şi Dan Spătaru, în cuvintele cântecelor cărora îşi găsesc filozofia vieţii şi a iubirii. Sunt personaje pe care le-am inventat, cu care am trăit luni de zile şi pentru care am şi acum o foarte mare afecţiune. Sper ca şi publicul să le îndrăgească”, a spus regizorul Tudor Giurgiu.
*”Pina” este cel mai recent lungmetraj semnat Wim Wenders, una dintre peliculele care au făcut senzaţie la ediţia 2011 a Festivalului de Film de la Berlin, unde a rulat în Selecţia Oficială – în afara Competiţiei.
Filmat 3D cu ansamblul companiei de dans Pina Bausch din Wuppertal, acest lungmetraj-eveniment ilustrează ameţitoarea şi inimitabila artă a marii coregrafe germane, care a murit în vara lui 2009. Invitând spectatorul într-o senzuală şi uimitoare călătorie într-o nouă dimensiune pe scena legendarei companii de dans, filmul îi însoţeşte pe dansatori şi în afara teatrului, în oraş şi în peisajul industrial din jurul Wuppertalului, locul care a fost căminul şi centrul activităţii creatoare a Pinei Bausch timp de mai bine de 35 de ani.
*“Mamma Mia” – regia Phyllida Lloyd, este o celebrare a mamelor şi fiicelor, a prietenilor vechi şi a rudelor regăsite. Un film în care mari actori se dovedesc a fi excelenți interpreți ai celor mai cunoscute hit-uri ABBA.
*”The Shukar Collective Project” în regia lui Matei-Alexandru Mocanu, urmăreşte formarea şi evoluţia fenomenului Shukar Collective, într-o manieră vizuală provocatoare şi neconvenţională. Astfel, membrii fondatori ai grupului de ursari Shukar vorbesc pentru prima dată despre ascensiunea şi destrămarea proiectului.
Deși probabil concertele nu mai au nevoie de prezentare vă reamintim că Laura Orian, cea care se ascunde în spatele numelui de scena 7th Flower, este foarte cunoscută de publicul local în fața căruia și-a expus în mai multe ocazii compozițiile proprii; Lights Out este o trupă clujeană care și-a lansat în septembrie un nou videoclip și care promite un show excelent, iar Grimus care a cântat în deschiderea concertului Red Hot Chilli Peppers de la București, dar și alături de alte trupe mari, va demonstra că este „revelaţia scenei indie” autohtone și va încheia seria de spectacole programate în această seară în cetate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Profesorul universitar Bogdan Glăvan, comparație între Elon Musk și Marcel Ciolacu: „Noi și când copiem o idee bună de la alții o facem prost”
Profesorul universitar Bogdan Glăvan, comparație între Elon Musk și Marcel Ciolacu: „Noi și când copiem o idee bună de la alții o facem prost” Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie la Universitatea Româno-Americană și Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul URA, afirmă, cu referire la România, că „noi și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum 2 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 5 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 3 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui